Studiază biologia: Miss Universe Puerto Rico 2021 (VIDEO)
Michelle Coló, o tânără de 21 de ani din municipiul Loíza, a fost aleasă joi Miss Universe Puerto Rico 2021 şi va reprezenta insula la cea de-a 70-a ediţie a concursului Miss Univers 2021, care se va desfăşura anul acesta în decembrie în Israel, relatează EFE.
Michelle Coló, o mulatră cu un corp magnific, a convins juriului şi a fost proclamată cea mai frumoasă femeie din Puerto Rico, într-o ceremonie televizată şi transmisă în întreaga insulă de la Centrul de Bellas Artes de Santurce, din San Juan.
S-a evidenţiat printre celelalte contracandidate
Tânăra originară din Loíza, un municipiu de pe coasta de nord a insulei unde abundă populaţia de origine africană, a fost recompensată şi cu premiul „Mujer de Valor”, acordat de L’Oréal Paris pentru activitatea sa filantropică. Noua Miss Universe Puerto Rico s-a evidenţiat printre celelalte contracandidate mai ales prin înălţimea sa de 1,83 de centimetri, care a influenţat cu siguranţă asupra deciziei juriului.
Nu este prima dată când tânăra câştigă un concurs de frumuseţe, având în vedere că în 2018 s-a impus la Miss Teen Americas. Tânăra portoricană studiază Biologie, astfel încât îşi va întrerupe temporar prezenţa la Universitate pentru a-şi îndeplini îndatoririle de Miss Universe Puerto Rico de-a lungul anului viitor. Gala pentru alegerea celei mai frumoase femei din Puerto Rico a inclus şi recitaluri muzicale ale cântăreţilor columbieni Manuel Medrano şi Fonseca.
Ceremonia a fost transmisă de Wapa Television, iar în Statele Unite de Wapa America.