Studiu: Adâncurile oceanelor mustesc de viață ce așteaptă să fie descoperită și care contribuie la reglarea climei terestre

Adâncurile oceanelor adăpostesc forme de viaţă necunoscute încă de ştiinţă, dar care au un rol important în reglarea climei terestre, conform concluziilor unui nou studiu publicat la 4 februarie în revista Science Advances, transmite duminică Live Science.

Cercetătorii au secvenţiat informaţia ADN culeasă din sedimente de mare adâncime din diferite părţi ale lumii şi au ajuns la concluzia că există de cel puţin trei ori mai multe forme de viaţă pe fundul mărilor şi oceanelor decât în zonele de suprafaţă. Mai mult decât atât, aproximativ două treimi din aceste forme de viaţă nu au fost încă descoperite de ştiinţă.

„Se ştie încă din anii ’60 că diversitatea speciilor este foarte ridicată la mari adâncimi în mediul marin. Ceea ce a adus nou acest studiu este că există o diversitate nouă la un nivel taxonomic superior”, a declarat biologul marin Andrew Gooday, co-autor al acestui studiu, de la National Oceanography Centre din Anglia.

Cu alte cuvinte, abisul marin adăposteşte numeroase linii evolutive necunoscute – familii întregi de specii necunoscute ştiinţei – ce aşteaptă să fie descoperite.

Abisul marin reprezintă mai mult de jumătate din suprafaţa Terrei şi adăposteşte unele dintre cele mai puţin studiate ecosisteme din lume, conform studiului. Studii anterioare au analizat materialul ADN colectat din coloane de apă, din zona de deasupra fundului marin şi până la suprafaţă. Acest nou studiu şi-a propus să completeze această imagine a biodiversităţii marine prin examinarea mostrelor de ADN din stratul de sedimente de la nivelul platoului marin.

Membrii echipei de cercetare au secvenţiat material ADN provenit din 418 mostre de sedimente adunate din toate bazinele oceanice majore, în perioada 2010 – 2016 şi le-au comparat cu datele ADN existente obţinute din restul oceanului, separând ADN-ul organismelor moarte cunoscute, care s-a depus pe fundul oceanului, de ADN-ul organismelor care trăiesc la adâncimi abisale.

În loc să încerce să identifice specii individuale din acest material ADN, echipa a examinat aşa-numitele variante ale secvenţelor (versiuni diferite de secvenţe ADN) pentru a deosebi între grupuri majore de specii, aşa cum sunt familiile sau ordinele. Majoritatea ADN-ului provenit din abisurile marine nu poate fi atribuită unui grup cunoscut de organisme din biosferă, ceea ce înseamnă că aparţine unor familii de organisme necunoscute sau unor ordine cu totul noi de fiinţe sau altor grupuri taxonomice.

Echipa s-a concentrat asupra ADN-ului provenit de la mici organisme eucariote. „Vorbim despre animale cu dimensiunile mai mici de 1 milimetru, dintre care foarte multe sunt probabil protozoare şi organisme unicelulare”, a susţinut Gooday.

Materialul genetic provenit de la animale marine mai mari, aşa cum sunt caracatiţele, nu a fost secvenţiat, condiţii în care devine evident că bogăţia ecosistemelor marine abisale este chiar mai mare decât arată rezultatele obţinute în acest studiu. De asemenea, Gooday a explicat că acest studiu s-a concentrat în exclusivitate asupra materialului ADN aflat în mostrele de sedimente şi nu pe aflorimentele de rocă sau din alte nişe ale mediului marin abisal unde pot exista alte şi alte forme de viaţă.

Conform oamenilor de ştiinţă nu este deloc surprinzătoare biodiversitatea de la nivelul abisului marin. Fundul oceanului este un mediu mult mai complex decât apa de deasupra sa, fiind presărat de microhabitaturi precum recifele coralifere de mare adâncime, vulcani subacvatici etc – diferite habitate care abundă în viaţă.

„Dacă avem un mediu foarte uniform, atunci toate speciile sunt expuse la acelaşi habitat. Dar dacă habitatul este împărţit în numeroase microhabitaturi, atunci speciile se specializează”, conform lui Andrew Gooday.

Cercetătorii au aflat mai multe şi despre rolul jucat de abisul marin în aşa-numita „pompă biologică” – procesul prin care organsime marine, aşa cum este fitoplanctonul, absorb dioxid de carbon din atmosferă şi apoi îl scufundă în abis, fixându-l în sedimente. Echipa poate evalua puterea acestei pompe biologice în funcţie de compoziţia materialului ADN existent în sedimente, iar cercetătorii au aflat că unele comunităţi formate din organisme de tipul planctonului joacă un rol mai important decât alte astfel de organisme în absorbţia dioxidului de carbon şi implicit în reglarea climei terestre.