Studiu: Apa de pe Pământ este de origine extraterestră
Analiza compoziţiei probelor de materie aduse de pe asteroidul Ryugu de o misiune spaţială japoneză acreditează teoria unei origini extraterestre a apei, potrivit unui studiu publicat luni în revista ştiinţifică Nature Astronomy, relatează AFP.
Asteroizii de tip C, precum Ryugu (foto NASA), „bogaţi în substanţe volatile (capabile să treacă cu uşurinţă de la starea solidă la starea gazoasă) şi organice (sau carbonice), ar fi putut fi una dintre principalele surse de apă de pe Pământ”, potrivit studiului la care au participat cercetători japonezi şi străini.
„Contribuţia la Terra a substanţelor volatile, adică a materiei organice şi a apei, este încă subiectul unei dezbateri importante”, aminteşte studiul.
Însă substanţele organice identificate pe Ryugu „reprezintă probabil o sursă importantă de substanţe volatile”, pe lângă alte surse potenţiale precum vântul solar, potrivit aceloraşi cercetători.
Particulele aduse de pe Ryugu „sunt, fără îndoială, printre cele mai puţin contaminate materiale ale sistemului solar disponibile pentru studii de laborator, iar cercetările în curs de desfăşurare asupra acestor eşantioane valoroase cu siguranţă ne vor extinde înţelegerea asupra proceselor timpurii ale sistemului solar”, au mai spus ei.
Descoperit în 1999, Ryugu („Palatul Dragonului” în japoneză) este situat la peste 300 de milioane de kilometri de Terra şi are mai puţin de 900 de metri în diametru.
Oamenii de ştiinţă cred că o parte din materia acestui asteroid a fost creată la circa cinci milioane de ani după naşterea sistemului nostru solar şi nu a fost încălzită la peste 100 de grade Celsius.
În 2019, sonda japoneză Hayabusa-2 a reuşit să preleveze 5,4 grame de rocă şi praf negru de pe Ryugu, iar o capsulă care conţinea această încărcătură excepţională a revenit pe Pământ la sfârşitul anului 2020, cu promisiunea de a oferi noi indicii despre originea vieţii pe Pământ.
În iunie, un alt studiu ştiinţific japonez dezvăluise prezenţa în aceste probe a aminoacizilor, molecule aflate la baza vieţii deoarece sunt capabile să formeze proteine prin combinarea lor.