Studiu: Chiar creierul nostru poate declanșa obezitatea
Cercetătorii francezi au descoperit că „dialogul între intestin-creier” poate înșela apetitul nostru și să provoace unele boli, cum este obezitatea, transmite HuffPost.
De fapt, nu degeaba microbiotul a fost numit „al doilea creier”. Microbiotul nostru intestinal, locul cel mai populat de bacterii din organismul nostru, este extrem de ”vorbăreț” când face schimb cu neuronii noștri.
Este un diaglog de bine și, uneori, de rău. Atunci când dialogul intestin-creier este dezechilibrat, acesta ne poate înșela senzația de foame, explicând unele boli, cum este obezitatea. Aceasta este în esență descoperirea pe care a făcut-o o echipă de cercetători francezi al căror studiu a fost publicat în numărul din 15 aprilie al revistei Science.
Cercetătorii au studiat comportamentul alimentar al șoarecilor și au fost interesați în mod special de un receptor, Nod2, care se găsește nu numai în celulele imunitare ale rozătoarelor, ci și în neuronii hipotalamusului acestora. Această zonă a creierului controlează foamea, setea, stresul și temperatura corpului. Or, cercetătorii au descoperit că, atunci când șoarecii femele sunt lipsite de receptorii Nod2, ele mănâncă mai mult și iau mult în greutate, comparativ cu șoarecii normali. De asemenea, rozătoarele au un comportament deosebit.
Absența sau disfuncția lui Nod2 în hipotalamus dereglează funcții esențiale ale organismului șoarecilor. În cazul omului, aceasta ar putea explica de ce unele persoane nu se simt niciodată sătule. Când mâncăm, ingerăm bacterii, muro-peptide care ajung la creier.
Receptorul Nod2 le interceptează și atunci trimite un semnal către hipotalamus: ”e bine că mănâncă, nu mai trebuie să trimitem semnale de foame”. Dar dacă receptorul Nod2 este defect, el nu mai emite acest semnal. Consecința: în continuare veți simți foame, chiar după o masă copioasă.
Din cauza receptorului Nod2, creierul poate pur și simplu să nu mai fie capabil să vă ”spună” că nu vă mai este foame. De asemenea, această descoperire permite o explicație mai bună pentru unele boli, cum sunt bulimia, obezitatea sau diabetul.
Creierul provoacă tulburări de alimentație, dar și reversul este, de asemenea, adevărat: intestinul influențează bolile psihice.
Studiile precedente arătau că atunci când se transferă bacterii intestinale de la șoareci anxioși la șoareci relaxați, aceștia din urmă preiau stările de anxietate. Același fenomen ar putea fi observat și la oameni.
De altfel, poate fi făcută o legătură directă între obezitate și depresie. Obezitatea provoacă o inflamația cronică, dăunătoare pentru creierul nostru, care ne poate face nervoși sau triști. De asemenea, obezitatea mărește cu 55% riscul de depresie, iar depresia crește cu 58% riscul de obezitate.