Studiu despre Covid: Vorbitul fără mască poate fi mai contagios decât tuşitul în spații închise
Vorbitul îndelungat în spații închise poate fi cel puțin la fel de periculos ca tușitul lângă o altă persoană, conform unui studiu publicat în Proceedings of the Royal Society. În acest fel, susțin oamenii de știință, micro-particulele expulzate rămân mult timp în aer.
Descoperirea ar putea explica de ce Covid-19 se răspândeşte uşor în interior şi demonstrează că măsurile de distanţare socială nu oferă o protecţie suficientă împotriva virusului. Astfel, apare din nou importanţa vitală a aerisirii camerelor şi folosirea măştilor pentru a încetini răspândirea Covid-19, scrie La Stampa, citat de Mediafax.
Cercetătorii de la Universitatea Cambridge şi Imperial College din Londra au folosit modele matematice pentru a demonstra cum SARS-CoV-2 se răspândeşte în diferite spaţii interioare, în funcţie de mărime, numărul de persoane, aerisire şi purtarea sau nepurtarea măştilor.
De exemplu, petrecerea unei ore într-un spaţiu închis de 250 de metri pătraţi, care are o capacitate minimă de 50 de persoane şi o aerisire tipică „de birou”, are o probabilitate estimată la 8% de infectare, dacă există 5 persoane fără mască în camera respectivă.
Dacă schimbarea completă a aerului are loc de cinci ori pe oră în loc de trei, şansele în condiţii similare scad la 2% şi la fel se întâmplă dacă toată lumea poartă o mască cu trei straturi (cum ar fi cele chirurgicale).
Picăturile mari de salivă expulzate prin tuse sau strănut ajung pe sol, însă picăturile mici produse prin vorbire, numite şi „aerosoli”, pot transporta virusul 2 metri şi persistă în aer, potrivit cercetătorilor.
În plus, durează doar câteva secunde pentru ca particulele expulzate să „parcurgă” mai mult de 2 metri, distanţa recomandată între oameni.
Mai exact, datele arată că la o oră după ce o persoană infectată vorbeşte timp de 30 de secunde, aerosolii rămași conţin mult mai multă masă virală decât după o tuse.
„Vorbirea produce particule mult mai fine decât tusea, iar acestea pot rămâne peste o oră în cantităţi suficiente pentru a infecta”, a declarat Pedro Magalhães de Oliveira, expert la Universitatea Cambridge şi coautor al studiului.
Oamenii de ştiinţă sunt de acord că marea majoritate a cazurilor Covid-19 se infectează prin transmitere internă, fie prin aerosoli, fie prin picături. Iar iarna oamenii petrec mai mult timp în interior, astfel că există o creştere a numărului de cazuri Covid-19.