Studiu din Japonia: Omicron persistă pe suprafețele de plastic circa 8 zile, iar pe piele până la 21 de ore!
Varianta Omicron poate supraviețui mai mult pe suprafețele din plastic și pe pielea omului, comparativ cu variantele anterioare ale coronavirusului. Este concluzia unei cercetări recente a specialiștilor japonezi, transmite Euronews.
Studiul a fost realizat de o echipă de la Universitatea de Medicină din Kyoto. Autorii studiului au ajuns la concluzia că varianta Omicron are o stabilitate în mediu mai ridicată, inclusiv o capacitatea mai mare de a rămâne infecțioasă. Ceea ce ar explica, pe de o parte, cum reușește Omicron să ia locul variantei Delta și, pe de altă parte. să se răspândească atât de rapid.
”Studiul nostru arată că pe suprafețele de plastic și ale pielii, variantele Alpha, Beta, Delta și Omicron au prezentat timpi de supraviețuire de două ori mai mari comparativ cu tulpina primară și și-au menținut infecțiozitatea mai mult de 16 ore pe suprafața pielii”, au explicat autorii acestei cercetări.
Pe suprafețele din plastic, timpii medii de supraviețuire ai tulpinii primare și a variantelor Alpha, Beta, Gamma și Delta au fost de 56 de ore, 191,3 ore, 156,6 ore, 59,3 ore și, respectiv, 114 ore.
Cercetătorii au declarat că în cazul variantei Omicron timpul mediu de supraviețuire este de 193,5 ore, respectiv 8 zile.
Pe mostrele de piele de la cadavre, timpul mediu de supraviețuire a virusului a fost de 8,6 ore pentru tulpina primară, 19,6 ore – Alpha, 19,1 ore – Beta, 11 ore – Gamma, 16,8 ore – Delta, 21,1 ore – Omicron.
Dezinfectanți pe bază de alcool
Varianta Omicron este prezentă acum în toate țările Uniunii Europene și a devenit dominantă în majoritatea statelor membre, potrivit Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC).
Țările cu cel mai mare procent de cazuri noi atribuite Omicron prin secvențiere sunt: Finlanda (99,9 %), Belgia (99,7%), Malta (99,3 %) și Danemarca (%).
Deși variantele au fost, în general, mai rezistente la etanol decât tulpina primară de Covid-19, toate au fost complet inactivate pe piele după 15 secunde de expunere la dezinfectanții pentru mâini pe bază de alcool.
„Prin urmare”, au concluzionat cercetătorii, „este foarte bine ca în practicile actuale de control al infecțiilor (igiena mâinilor) să se utilizeze dezinfectanți, așa cum recomandă Organizația Mondială a Sănătății.