Studiu EY: Oamenii sunt îngrijorați de invadarea vieții private din cauza serviciilor digitale avansate
În ultimul an, pandemia a forțat autoritățile să pună la dispoziția cetățenilor mai multe servicii la distanță, în unele cazuri, acestea fiind în întregime online. Rezultatul a fost generarea unor cantități mult mai mari de date ale cetățenilor, care au fost colectate de autorități.
Peste jumătate dintre participanții la studiu consideră că riscurile legate de protecția, confidențialitatea și condițiile de divulgare a datelor lor personale depășesc beneficiile obținute prin serviciile digitale. 46% dintre respondenți consideră că datele lor nu ar trebui transmise între sectorul public și cel privat, în timp ce doar 29% sunt de acord cu acest lucru.
În același timp, 41% dintre respondenți consideră că datele lor nu ar trebui divulgate în interiorul sectorului public, față de 33% care sunt de părere contrară. Aproape trei sferturi dintre respondenți se opun vânzării datelor lor cu caracter personal de către autorități unei companii din sectorul privat, chiar dacă obiectivul este finanțarea unor servicii publice mai bune sau reducerea taxelor.
„Concluziile studiului ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă pentru guvernele din toată lumea. Beneficiile unui stat mai digital, printre care o eficiență crescută, o valoare adăugată mai mare pentru contribuabili și o calitate mai bună a serviciilor destinate cetățenilor, vor fi diminuate semnificativ, dacă segmente mari ale populației nu cred în ele și există riscul ca acestea să se îndepărteze de serviciile publice tot mai digitalizate. Există posibilitatea alienării multor persoane, ceea ce poate deveni rapid o problemă periculoasă pentru cetățeni, autorități și întreaga societate”, susține Arnauld Bertrand, lider EY Global Government and Public Sector Consulting.
Îngrijorări legate de tehnologie
Deși studiul are o nuanță pozitivă în ceea ce privește modul în care tehnologia îmbunătățește nivelul de trai, există îngrijorări legate de impactul general al acesteia. Mulți consideră că utilizarea tehnologiei la scară mai largă are potențialul de a amplifica inegalitatea socială, 32% declarând că tehnologia va duce la adâncirea acesteia, iar 34% spunând că tehnologia oferă mai multă putere celor care sunt deja bogați și puternici.
Mai mult, la nivel global, 32% dintre cetățeni consideră că tehnologia îi va determina pe oameni să se simtă mult mai puțin legați de comunitățile lor. Cu toate acestea, există încă cerere pentru dezvoltarea abilităților digitale, 61% dintre participanții la studiu menționând că ar apela la astfel de programe de instruire puse la dispoziție de autorități, dacă ar fi disponibile.
„Fiecare progres din știință și tehnologie a fost însoțit de avantaje și dezavantaje, beneficii și provocări. Digitalizarea serviciilor publice este o nevoie incontestabilă, întrucât rezolvă problemele cetățenilor rapid și eficient, mai ales în contextul actual, dat de pandemie, în care apropierea socială între indivizi a devenit un pericol evident. Guvernele au mandatul să accelereze dezvoltarea digitală a acestor servicii în condiții de securitate cibernetică adecvată și trebuie să aibă în vedere guvernanța acestor servicii în beneficiul cetățenilor, să adapteze legile și regulile la mediul virtual actual. Tehnologia oferă cu adevărat avantaje celor care știu să o utilizeze și reprezintă o provocare pentru cei care nu știu”, a precizat Carmen Adamescu, liderul practicii de tehnologie pentru EY România și Moldova.
Cine sunt respondenții
Studiul împarte respondenții în șapte tipologii: tehnofili entuziaști, persoane pregătite și capabile, aspiranți conștiincioși, sceptici în privința tehnologiei, apărători ai vieții private, spectatori pasivi și întreținători de familie cu venituri modeste. Aceste tipologii oferă perspective asupra modului în care statele ar trebui să colaboreze cu diferitele grupuri sociale.
Studiul arată că tehnofilii entuziaști, persoanele pregătite și capabile și aspiranții conștiincioși sunt mai deschiși în ceea ce privește divulgarea datelor personale pentru a avea acces la un serviciu sau pentru a realiza o tranzacție online, precum și în ceea ce privește divulgarea datelor către terți. Cei din rândul scepticilor, apărătorilor vieții private și al spectatorilor pasivi, în schimb, sunt mai reținuți în a oferi accesul autorităților și companiilor la datele lor personale.
Mai mult, aceste categorii oferă și informații cheie despre perspectivele anumitor grupuri demografice în privința unor teme fundamentale, precum imigrația, schimbările climatice și globalizarea.
Ipsos MORI a realizat interviuri online cu 12.100 de participanți de vârstă activă din 12 țări (aproximativ câte 1.000 din fiecare țară) din toată lumea în perioada iulie – septembrie 2020. Datele au fost ponderate în funcție de vârstă, gen, regiune și statutul profesional pentru a obține profile reprezentative la nivel național.
EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 298.000 de angajaţi în peste 700 de birouri în 150 de țări și venituri de aproximativ 37,2 miliarde de USD în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2020.