Munca de acasă, o normalitate a anului 2020
În contextul pandemiei de coronavirus foarte mulți angajați, atât din România cât și din străinătate, au început să lucreze de acasă. Munca de acasă a devenit o normalitate pentru 80% dintre companiile globale, arată ultimul studiu al companiei de consultanţă PwC.
Studiul a fost realizat pe un eşantion de 300 de organizaţii la nivel global.
Munca remote a devenit o normalitate pentru majoritatea organizaţiilor globale, iar acest trend va continua şi în următorii doi-trei ani, consideră Wizrom Software, unul dintre cei mai importanţi dezvoltatori şi integratori de software de business din România.
„Vechiul normal nu mai există şi nu va mai exista în următorii doi-trei ani. Cu cât companiile şi managerii înţeleg mai bine acest aspect, cu atât mai repede vom reuşi să ne asumăm şi să ne obişnuim cu noua normalitate. Pandemia a schimbat numeroase lucruri, la nivel mondial, începând cu modalitatea de lucru, obiceiurile de consum, nivelul de trai, a stimulat creativitatea în numeroase domenii şi a generat transformări rapide în industrii în care operaţiunile nu se puteau opri. Trebuie să fim conştienţi de toate aceste lucruri şi să percepem noua realitate ca fiind viitorul nostru din următorii ani”, a afirmat Anca Cîrstoiu, Division Manager Small & Medium Business în cadrul Wizrom Software.
peste 50% dintre companiile participante la sondajul global au creat şi implementat, în tot acest timp, o politică de work from home. 47%, adică mai mult de jumătate, anticipează că au în plan să introducă această politică de lucru până la sfârşitul acestui an sau au de gând să o îmbunătăţească.