Studiu: Oamenii vor restrânge bugetul alocat cadourilor de Crăciun anul acesta
Conform unui studiu efectuat de Mastercard, mai mult de jumătate (58%) dintre consumatori spun că vor restrânge bugetul alocat cadourilor de Crăciun din acest an. De asemenea, 51% dintre respondenți spun că vor face cadouri mai personalizare, iar 45% vor investi mai mult timp în a le alege sau a ale confecționa.
Conform sursei citate, anul 2020, un an greu din cauza pandemiei de coronavirus, i-au făcut pe oameni să fie mult mai grijulii în fiecare zi, chiar şi faţă de cei pe care nu îi cunosc, iar 17% afirmă că au cumpărat cadouri pentru un străin, în semn de susţinere pentru cei nevoiaşi, după un an dificil.
Conform studiului, aproape jumătate (48%) dintre europeni au cumpărat cadouri pentru a susţine o cauză: 1 din 5 (18%) au cumpărat produse pentru a sprijini o asociaţie caritabilă, 17% au achiziţionat cadouri care susţin adopţia animalelor de companie, iar 14% au făcut donaţii direct către o asociaţie, în numele cuiva. În plus, 19% au declarat că au cumpărat felicitări de Crăciun caritabile anul acesta.
Oamenii sunt atenți la magazinele de unde cumpără cadouri de Crăciun anul acesta
De asemenea, europenii sunt mult mai atenţi şi la magazinele de unde cumpără în acest an. Jumătate (50%) au declarat că, prin intermediul cadourilor de Crăciun, au putut contribui cu ceva pentru comunitate.
Astfel, 59% au cumpărat de la producători locali pentru a ajuta la redresarea comunităţii, 44% au cumpărat felicitări de Crăciun de la mici afaceri locale, 61% vor cumpăra alimentele şi băuturile pentru masa de Crăciun de la un magazin local, iar 27% au rezervat o masă pentru cina de Crăciun la un restaurant independent din cartierul în care locuiesc, conform Agerpres.
Potrivit aceluiaşi studiu, coşurile cu produse artizanale (38%), cadourile pentru relaxare (37%) şi fotografiile înrămate (35%) sunt primele pe lista de cadouri menţionate de consumatori, urmate fiind de experienţe oferite cu scopul de a petrece timp împreună (32%) şi decoraţiuni personalizate (26%).
„Pentru mulţi dintre noi, Crăciunul va arăta, fără îndoială, foarte diferit în acest an. Sezonul Sărbătorilor de iarnă a fost dintotdeauna o ocazie pentru cumpărături, însă, odată cu provocările din 2020, este emoţionant faptul că europenii aleg să dedice mai mult timp, efort şi valoare personală cadourilor de Crăciun. Micile afaceri reprezintă coloana vertebrală a economiei europene, aşa că achiziţiile locale vor face o mare diferenţă anul acesta, atât pentru comunitate, cât şi pentru întreaga economie”, a declarat Mark Barnett, preşedintele Mastercard Europe.
Studiul a fost realizat cu ajutorul companiei de cercetare Fly Research, în noiembrie 2020, şi a cuprins un eşantion de 16.000 respondenţi adulţi din 15 ţări europene.