Studiu: Reinfectările cu subvariante Omicron sunt posibile, dar sunt rare

Publicat: 24 feb. 2022, 17:00, de Puterea.ro, în COVID 19 , ? cititori
Studiu: Reinfectările cu subvariante Omicron sunt posibile, dar sunt rare
Omicron

Este posibilă infectarea de două ori cu două subvariante diferite ale coronavirusului Omicron, dar se întâmplă rar, arată un studiu danez, transmite Reuters.

În Danemarca, subvarianta BA.2 a Omicron, care este mult mai infecțioasă, a devenit predominantă, înlocuind subvarianta BA.1 Omicron, cea mai frecventă la nivel mondial. În aceste condiții, cercetătorii au fost interesați să afle dacă este posibilă infectarea succesivă cu ambele subvariante ale Omicron.

Acesta a fost obiectivul unui studiu coordonat de Statens Serum Institut (SSI), principala agenție de combatere a bolilor infecțioase din Danemarca. Rezultatele cercetătorilor danezi arată că este posibil ca unele persoane care au fost infectate cu BA.1, la scurt timp să se reinfecteze cu BA.2. Cercetătorii subliniază că aceste cazuri sunt rare.  ”Am găsit dovezi că reinfectările cu subvarianta Omicron BA.2 sunt rare, dar se pot produce relativ la scurt timp după infectarea cu BA.1″, au declarat autorii studiului.

Subvariantele BA.1 și BA.2 Omicron sunt diferite prin cele aproximativ 40 de mutații. În Danemarca, BA.2 reprezintă 88% din totalul cazurilor de coronavirus. În ultima perioadă, în Marea Britanie, Africa de Sud și Norvegia, se observă o creștere a numărului infectărilor cu BA.2.

Pe baza datelor obţinute de la un grup mai mic de studiu, autorii cercetării din Danemarca au descoperit 47 de cazuri de reinfectare cu BA.2 la foarte scurt timp după infectarea cu BA.1. Cercetătorii danezi au găsit, totodată, o încărcătură virală mai mică după cea de-a doua infectare, fapt care sugerează că un anumit nivel de imunitate a fost dezvoltat de acele persoane după prima lor infectare.

Aceste reinfectări sunt mai frecvente în cazul tinerilor și persoanelor nevaccinate, cauzând doar forme uşoare de COVID-19, dar niciunul dintre aceste cazuri nu a impus spitalizare și nu s-au consemnat decese, au precizat cercetătorii danezi.

Studiul, care nu a fost deocamdată examinat de alţi cercetători prin procedura peer-review, a descoperit 1.739 de cazuri înregistrate între 21 noiembrie 2021 şi 11 februarie 2022,  de persoane care au fost testate pozitiv de două ori într-un interval cuprins între 20 şi 60 de zile.

În perioada menţionată, în Danemarca au fost raportate peste 1,8 milioane de cazuri de COVID-19.