Studiu: românii sunt prea săraci ca să pună bani de-o parte
Doar o foarte mică parte dintre români își permit să mai pună și bani de-o parte. Potrivit unui studiu bancar, majoritatea românilor își cheltuie banii de la o lună la alta.
Un procent de 66,5% dintre românii chestionaţi în cadrul unui sondaj realizat de CEC Bank în parteneriat cu comparatorul bancar FinZoom.ro declară că nu au niciun fel de economii, iar dintre cei care eu reuşit să pună bani de-o parte, cei mai mulţi (77,6%) au economii de-o viaţă sub 10.000 de euro, conform unui comunicat al băncii remis.
Potrivit sursei citate, la polul opus, economii de peste 20.000 de euro reuşesc să aibă doar 9,8% dintre respondenţi.
Cât economisesc românii
La întrebarea ce sumă de bani reuşesc să economisească în fiecare lună, 52,8% dintre cei chestionaţi afirmă că nu reuşesc să pună bani deoparte, 21,8% economisesc sub 300 lei, 13,6% între 300 de lei şi 600 de lei, 5,8% între 600 de lei şi 1.000 de lei. Doar 6% reuşesc să economisească lunar sume peste 1.000 de lei.
Românii preferă să țină banii la saltea
Cash-ul este metoda preferată atunci când vine vorba de modul de păstrare a economiilor: 49,7% dintre respondenţi economisesc în numerar, în lei. Urmează conturile curente, preferate de 20,3% dintre respondenţi. 11,95% preferă economisirea cash în valută (euro/dolari), peste ponderea celor care optează pentru depozite bancare – 11,25%. Doar 4,9% dintre respondenţi îşi plasează fondurile în acţiuni şi fonduri de investiţii. Deşi este un domeniu relativ nou, 1,9% dintre respondenţi au investit în cryptomonede.
În cazul în care ar apărea cheltuieli urgente de genul reparaţiilor la maşină sau a instalaţiilor din casă, 55,4% dintre români declară că nu dispun de rezerve financiare. În ceea ce priveşte fondul pentru situaţii neprevăzute, recomandată să acopere cheltuielile şi ratele pe 3 luni, 71,7% dintre respondenţi susţin că nu dispun de astfel de resurse şi doar 28,3% şi-au constituit un astfel de fond.
La întrebarea dacă au obiceiul să îşi urmărească lunar bugetul de venituri şi cheltuieli, 63,6% spun că fac acest lucru în fiecare lună, 17,1% spun că fac acest lucru doar în unele luni, iar 19,3% îşi urmăresc bugetul rareori sau niciodată.
La jumătate dintre români nu-i ajunge salariul de la o lună la alta
Pentru 50,4% dintre respondenţi, banii din salariu nu ajung până la sfârşitul lunii, iar 41,9% din cei chestionaţi sunt nevoiţi să renunţe la cheltuieli opţionale cum ar fi ieşirile la restaurant şi cumpărăturile la mall. 22,2% spun că fac cumpărături din impuls şi de aceea nu reuşesc să pună bani deoparte, arată sondajul.
Totodată, 42% dintre respondenţi spun că au deja credite în derulare, cei mai mulţi (peste două treimi) plătesc rate pentru credite de nevoi personale. Puţin peste 30% dintre îndatoraţi au contractat împrumuturi pentru locuinţe. Gradul de îndatorare este sub 25% pentru cei mai mulţi dintre respondenţi (59,6%), iar la polul opus – 11,6% dintre cei cu credite sunt supraîndatoraţi, cu grade de îndatorare peste 50%.
Sondajul privind situaţia financiară a românilor a fost realizat de comparatorul bancar FinZoom.ro, la cererea CEC Bank, pe un eşantion de aproape 1.400 de respondenţi din toată ţara, reprezentativ pentru utilizatorii de internet. 60,3% dintre respondenţi sunt salariaţi, 44,2% au declarat venituri între 2.500 lei şi 5.000 de lei, iar aproape jumătate – 46,9% – sub 2.500 de lei lunar, 38,1% dintre cei chestionaţi au vârsta cuprinsă între 25 şi 40 de ani, 36% au studii superioare şi puţin peste 13% studii postuniversitare.
CEC Bank este instituţia financiară cu cea mai lungă tradiţie din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă reţea naţională, cu peste 1.000 de sucursale şi unităţi teritoriale şi cu active de peste 50,4 de miliarde lei, la sfârşitul primului trimestru din 2022.