Suedia este la un pas de a deveni prima țară nefumătoare din lume
În timp ce guvernele din toată lumea încearcă să găsească soluții pentru reducerea ratei fumatului, Suedia a devenit un studiu de caz la nivel internațional despre cum se poate realiza acest lucru, se arată într-o serie de materiale recente publicate de grupul media american Bloomberg. În 2022, doar 5,6% din populația Suediei mai fuma, practic cel mai mic procent din Europa, iar dacă traiectoria va continua în aceeași direcție, rata fumatului va scădea sub 5% la un moment dat în 2024, un nivelul la care o țară se poate declara nefumătoare.
Rata fumatului în Suedia a scăzut cu peste jumătate în ultimii 15 ani, arată reportajul Bloomberg, iar mulți asociază renunțarea la fumat a suedezilor cu utilizarea produsului numit „snus”, care se comercializează acolo sub forma unor mici pliculețe cu nicotină pentru uz oral.
Așa cum notează Bloomberg, snus-ul face parte din cultura populară suedeză de peste 200 de ani. Recent a redevenit foarte popular și oferă o opțiune în ceea ce privește renunțarea la fumat, fără a renunța însă și la nicotină. În prezent, aproximativ 14% din populația Suediei folosește în mod regulat pliculețele cu nicotină pentru uz oral, conform Agenției de Sănătate Publică din Suedia, și pe măsură ce utilizarea pliculețelor cu nicotină a crescut, incidența fumatului a mers în direcție opusă. În 2004, aproximativ 14% dintre bărbați și 19% dintre femei în Suedia fumau zilnic. În 2022, aceste procente au scăzut cu aproximativ două treimi.
În ciuda creșterii consumului de snus, criticat de unele voci, mai notează Bloomberg, Suedia se mândrește cu cele mai scăzute rate de cancer asociate fumatului la nivelul mediei bărbaților europeni, iar în 2019, FDA (Administrația americană pentru controlul alimentelor și medicamentelor) a declarat opt soiuri de snus suedez ca fiind mai puțin riscante decât țigările. Autoritatea de reglementare americană a declarat că utilizarea acestor produse cu nicotină prezintă riscuri mai mici de cancer. Cu toate acestea, nicotina creează dependență.
Recent, directorul executiv al British American Tobacco Tadeu Marroco a declarat că aproximativ 100 de milioane de oameni, adică circa 10% dintre fumătorii din lume, folosesc deja alternative la fumat care nu ard tutunul, iar compania de cercetare InsightAce Analytic Pvt Ltd. estimează că piața acestor produse valorează în prezent peste 27 de miliarde de dolari, comparativ cu piața globală a țigărilor care se ridică la 900 de miliarde de dolari.
Pe de altă parte, având în vedere reglementările acestor noi produse prin care se limitează accesul consumatorilor la alternative la fumat, viitorul lor poate depinde de acceptarea conceptului de reducere a riscurilor asociate fumatului, o paradigmă care susține alternativele de fumat mai sigure. În timp ce organizații precum Serviciul de Sănătate din Marea Britanie adoptă la scară largă acest concept de reducere a riscurilor, mergând până acolo încât oferă gratuit kituri de vapat fumătorilor, alte organizații precum Organizația Mondială a Sănătății sau Comisia Europeană sunt îngrijorate că aceste produse devin prea populare prea repede, mai ales că, spun ei, nu există încă suficiente dovezi privind efectele lor pe termen lung.