Suedia: Magdalena Andersson, la a doua încercare pentru funcția de prim-ministru
Magdalena Andersson, care a demisionat după numai șapte ore de la alegerea ca prima femeie prim-ministru al Suediei, urmează să fie votată, luni, din nou, pentru această funcție, transmite Euronews.
La numai câteva ore, după ce parlamentarii au votat-o pe Andersson, propunerea ei de buget a fost respinsă și ea a pierdut sprijinul Partidului Verzilor din partea coaliției care o susținea.
Cele trei partide din coaliție are o susțin pe Andersson au declarat că sunt de acord ca aceasta să fie din nou aleasă pentru funcția de premier.
Magdalena Andersson, în vârstă de 54 de ani, este de profesie economistă.
Ea este așteptată să depună jurământul definitiv pentru funcția de șef al guvernului de data aceasta, succedându-i premierului demisionat Stefan Lofven.
”Aceasta este o situație istorică, dar mă aștept ca Andersson să fie realesă prim-ministru luni”, a declarat Anders Sannerstedt, profesor de științe politice la Universitatea Lund.
„Ea va conduce acum un guvern unipartid. Deci nu mai sunt surprize. Gata cu criza, cel putin deocamdată„, a mai spus acesta.