Suflet de România pe domeniul regal de la Săvârșin

Publicat: 18 apr. 2025, 17:03, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în Turism , ? cititori
Suflet de România pe domeniul regal de la Săvârșin
Foto. damboviteanul.com

În acest an, Sărbătorile Pascale vor fi marcate de Familia Regală a României într-un mod grandios. În ultimele zile ale Săptămânii Luminate, pe domeniul regal de la Săvârșin se va desfășura cea de-a treia ediție a festivalului „Suflet de România”.

Festivalul „Suflet de România” își propune să aducă în fața lumii imaginea spiritualității românești în ansamblul său. În acest scop, la eveniment vor participa producători locali din diferite zone ale țării, care vor comercializa produsele lor. Meșteșugari tradiționali vor organiza ateliere, unde vizitatorii vor putea vedea și chiar experimenta producerea unor obiecte populare.

Dar aceasta este doar o parte a evenimentului, pentru că sufletul românesc nu se manifestă doar prin latura sa materială. În timpul festivalului va fi organizat un cinematograf în aer liber, unde vor fi proiectate filme românești. Spectacolele de dansuri populare vor alterna cu concertele Irina Rimes și Surorile Osoianu, Zdob și Zdub, Emeric Imre Trio, Tribut Maria Tănase (Mariano Castro & Alexandra Fiț). Nu va lipsi nici un dialog între Părintele Constantin Necula și jurnalistul Cătălin Striblea.

Familia Regală a României, gazdă a festivalului

Startul oficial al evenimentului va fi dat sâmbătă, 26 aprilie, la ora 12:00, de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei României și Alteța Sa Regală Radu, Principele Consort al României. Altețele lor vor vizita standurile artizanilor participanți la festival.

Toate zonele de activitate din interiorul festivalului au nume care amintesc de satul românesc tradițional, de la Ulița Copiilor, trecând prin Târgul Satului și Hanul Târgoveților, și până la Drumul Artizanilor.

Festivalul „Suflet de România” încurajează comunitatea să se conecteze la valorile autentice, la gusturile bune și tradițiile satului românesc prin intermediul unor experiențe trăite într-un cadru natural în care este recreată lumea rurală.

Intrarea la eveniment este liberă între orele 12:00 – 19:00. Participarea la toate activitățile din festival este gratuită, iar accesul pe Domeniul Regal Săvârșin se poate face prin poarta aflată pe DC74, pe Valea Troașului.

Programul complet al evenimentului

Sâmbătă, 26 aprilie: 12:00-14:00 | Muzică și activități în cadrul festivalului 14:00-14:30 | Plano Violin Duet 15:30-15:40 | Grupul de Tulnicărese „Apuseni” 15:40-16:05 | Deschiderea oficială 16:05-16:15 | Ansamblul Valea Mureșului 16:20-17:00 | Spectacol interactiv cu Celălalt.Teatru 17:00-17:20 | Ansamblul Sfântul Gheorghe din Stanciova 17:25-18:10 | Concert Tribut Maria Tănase (Mariano Castro & Alexandra Fiț) 18:20-19:20 | Concert Zdob și Zdub Intrarea este gratuită.

Duminică, 27 aprilie: 12:00-12:10 | Muzică și activități în cadrul festivalului 12:10-12:20 | Ansamblul de dansuri Băgrinul 12:20-12:30 | Ansamblul de dansuri Voitegeana 12:30-13:05 | Grupul BegArt Timișoara 13:20-13:50 | Grupul Flores 14:25-15:05 | Ion Popa 15:15-16:15 | Părintele Constantin Necula în dialog cu Cătălin Striblea 16:25-17:20 | Concert Emeric Imre Trio 17:30-18:50 | Concert Irina Rimes și Surorile Osoianu. Intrarea este gratuită.