Șumudică, dărâmat de moartea fotbalistului antrenat de el, Türkaslan, în cutremurul din Turcia: „Durerea este foarte mare”
Marius Șumudică este dărâmat de moartea unui fotbalist antrenat de el, în cutremurul din Turcia. Este vorba despre portarul Ahmet Eyup Turkaslan, care se afla acasă, cu soția, în timpul cutremurului. Șumudică a sperat până în ultima clipă că va fi găsit în viață.
Soția sa, Kubra, a fost salvată, dar nu și Ahmet. „Vă rog, ajutați-mă! E sub dărâmături de 30 de ore. Nu văd niciun utilaj aici, nimeni nu poate fi scos de acolo”, spunea ea plângând, pe rețelele sociale.
Ahmet Eyüp Türkaslan avea 28 de ani și era portar la echipa Yeni Malatyaspor.
„Nu există cuvinte… un băiat extraordinar. Culmea, un băiat care era din Gaziantep. Unde eu antrenasem. Îl întâlnesc la Malatyaspor şi ultimele clipe din viaţă le are la Malatya. Este incredibil ce se poate întâmpla. Cuvintele sunt de prisos, Dumnezeu să-l odihnească. Dar e ceva… e un dezastru inimaginabil.
Nu pot să-mi explic, nu-mi găsesc cuvintele şi durerea este foarte mare. Mai ales că mi-l aduc aminte foarte bine. Îl puneam să îmi aducă baclava de la Gaziantep.
Durere mare, atât în sufletul meu, cât şi al staff-ului. Eu în staff am şi un antrenor secund turc. Suntem şocaţi de tot ceea ce s-a întâmplat şi urmărim, ne uităm pe laptopuri pe canalele din Turcia şi suntem şocaţi. Revedem locuri pe unde noi ne plimbam, pe unde noi mergeam şi străzile sunt crăpate. Sunt clădiri căzute. Chiar locurile pe unde noi ne plimbam.
Dumnezeu m-a avut în pază, a avut grijă de mine şi iată că m-a ferit şi nu am fost în aceste momente acolo. Poate avea loc o tragedie. Dumnezeu să-l odihnească în pace şi condoleanţe familiei”, a spus Marius Șumudică, potrivit Antena Sport.
Și fostul fotbalist Nader Joukhadar a fost găsit mort, alături de fiul său
Printre victimele cutremurului din Turcia și Siria se numără și fostul fotbalist Nader Joukhadar, internațional sirian în vârstă de 45 de ani.
Acesta a fost găsit decedat în ruine, alături de fiul său Taj.
Moartea fostului atacant, triplu campion în Iordania, a fost confirmată de ultimul club la care a activat, ca antrenor principal, Salam Zgharta din Liban.
Alte vești triste din Turcia. Taner Kahriman, 25 de ani, fotbalist la echipa Kahramanmaraş Istiklalspor (liga a 5-a), a pierit la cutremur.
Doi voleibaliști, soț și soție, Bedrettin și Betül Çakır, ambii 28 de ani, din zona Kahramanmaraş, epicentrul primului seism, și-au pierdut și ei viața.
Fotbalistul Christian Atsu a fost găsit sub dărâmături în viață
Fostul jucător al echipelor Chelsea şi Newcastle, Christian Atsu, în vârstă de 31 de ani, a fost dat dispărut după cutremurele devastatoare care au avut loc în Turcia. Din fericire, acesta a fost găsit în viață.
Ar avea răni la piciorul drept şi ar fi acuzat şi probleme de respiraţie.
„Aici este numai suferință, au murit mulți oameni. Vă rog, ajutați-ne! Trimiteți salvări! Nu putem să-i găsim pe cei apropiați. Nu putem face prea multe singuri. Situația este foarte rea și nu doar la Hatay, ci peste tot în jur. Vă rog, ajutați-ne, pentru numele lui Dumnezeu”, a spus Volkan Demirel, directorul sportiv al clubului Hatayspor.