Sunt „din altă lume”: Cum se redeschid japonezii pentru turiști
Japonia își redeschide frontierele pentru turiștii străini, după mai bine de doi ani de la izbucnirea pandemiei de Covid-19. Demersul va fi făcut treptat, iar pentru început vor fi primiți turiști străini din Statele Unite, Australia, Thailanda și Singapore.
Japonia acceptă din nou intrarea turiștilor străini pe teritoriul său, inclusiv persoane care se deplasează în scop de afaceri, dar și studenţi.
Există reguli clare, dar și un număr limită, de aproximativ 10.000 de persoane care pot intra în țară zilnic. Plafonul ar urma să se dubleze începând din iunie, potrivit presei locale.
Trebuie să dovedească că sunt vaccinați cu trei doze
Turiștii care vor să viziteze arhipelagul trebuie să fie însoțiți de ghizi oficiali, cu itinerare prestabilite. Aceștia trebuie să dovedească că sunt vaccinați cu trei doze de vaccin anti-COVID-19 și trebuie să aibă și o asigurare medicală încheiată, conform agenției japoneze de turism.
Anterior pandemiei, economia Japoniei se baza în mare măsură pe tursim. În 2019, a primit 31,9 milioane de vizitatori străini, un record, şi viza pragul de 40 de milioane pentru 2020, anul când erau programate iniţial Jocurile Olimpioce de la Tokyo. Lucrurile au fost însă date peste cap de pandemie.