„Sunt îngrozită”: Mesajul baschetbalistei din SUA aflată la închisoare în Rusia
Baschetbalista americană Brittney Griner este reţinută de peste 4 luni în Rusia, sub acuzația de trafic de droguri. Ea solicită acum ajutorul președintelui Joe Biden.
“În timp ce stau într-o închisoare rusă, singură cu gândurile mele şi fără protecţia familiei mele, a prietenilor mei, a tricoului meu olimpic (..) sunt îngrozită de ideea că o să fiu aici pentru totdeauna”, notează aceasta în depeșa expediată Casei Albe, relatează publicația sportivă L’Equipe.
Monedă de schimb?
Dublă campioană olimpică, Brittney Grine a fost reținută pe aeroportul din Moscova în februarie, cu câteva zile înainte de starul invaziei militare ruse în Ucraina. Vameșii au susținut că ar fi descoperit în bagajele de mână ale sportivei cartuşe de vaporizator şi “un lichid cu miros de ulei de haşiş”.
Reprezentanții baschetbalistei susțin că aceasta este o victimă politică a rivalităților dintre Moscova și Washington.
Unii analiști cred că aceasta ar putea fi folosită ca “monedă de schimb”.