Sunt sau nu suficienți profesori pentru Școala de Poliție din Câmpina?
Recent, în presa centrală a apărut informația potrivit căreia Școala de Agenți de Poliție din Câmpina ar mai avea nevoie de încă 60 de profesori peste cei 90 existenți pentru a-și acoperi deficitul. Ziarul Puterea s-a adresat Școli de Poliție din Câmpina și a aflat că realitatea este un pic diferită.
Nu e nevoie de 50 de profesori, ci numai de 25, spun acum oficialii
Școala de Poliție din Câmpina se confruntă cu o situație ciudată, numărul insuficient al cadrelor didactice face ca predarea, la unele materii, să se facă, în mare parte la TV. De curând, în presa centrală a apărut informația conform căreia școala are nevoie de încă 60 de profesori peste cei 90 existenți. Informația a fost pusă pe seama comandantului școlii, Vasile Tache. Puterea a luat legătura cu cei de la Școala din Câmpina, iar comisarul-şef de poliţie Beatrice Melincianu, purtătorul de cuvânt, ne-a declarat că: „Domnul director, atunci la interviu (acordat unei publicații din presa centrală – n.r.), s-a referit la două promoții care ar avea nevoie de un total de 150 de profesori. A fost un pic de înțelegere greșită din partea domnilor care au preluat informația. Informația corectă este aceasta, avem 54 de profesori instructori, iar la modul ideal ar mai fi nevoie de încă 25 de profesori. Nu că nu ne descurcăm și cu 54, dar pentru ca fiecare activitate didactică să se desfășoare față în față, profesorul și clasa respectivă, am mai avea nevoie de alți 25 de profesori. Actul didactic se desfășoară în bune condiții, chiar dacă există acest deficit de personal.”
Școala din Câmpina așteaptă un act normativ care să deblocheze posturile
Comisarul-șef Beatrice Melincianu a adăugat că: „Actualmente așteptăm un act normativ care să faciliteze posibilitatea organizării unor concursuri de încadrare pentru instructori de poliție, fiindcă, știm cu toții, la acest moment sunt sistate toate angajările în sistemul de învățământ public! Nădăjduim că la momentul când se vor putea face angajări să putem acoperi golul existent și că vor exista și doritori. Oricum există o dinamică a nevoilor fiindcă, între timp, mai sunt și colegi eligibili să iasă la pensie, îndeplinesc condițiile de pensionare și mai pierdem pe parcurs. Pentru asta noi am inițiat demersurile pentru crearea unui act normativ pe specificul nostru legislativ care să ne permită organizarea concursurilor. Anul acesta s-a modificat legea învățământului și nouă ne trebuie un ordin de linie care să fie adaptat la specificul nostru legislativ. Știu că există deja un proiect de ordin, se lucrează la el, așteptăm să fie adoptat!”.