23:14 • Sănătate
”Suntem în afara lumii civilizate în ceea ce privește vaccinarea”, apreciază prof. univ. dr. Dorel Săndesc
Prof. univ. dr. Dorel Săndesc, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara, susține că ”suntem în afara lumii civilizate în ceea ce privește vaccinarea” și că la noi situația este ”absolut dramatică”.
Reputatul medic face referire la o statistică din 2023 privind administrarea unui vaccin obișnuit în care România se plasează ”pe gloriosul loc 17”. Statistica arată că patru țări, printre care Guineea Ecuatorială, Sudanul de Sud, Papua Noua Guinee, au rate mai mici decât România.
Aceeași statistică indică faptul că Gabonul, Camerunul și Siria dețin procente mai mari în privința vaccinării, comparativ cu țara noastră.
Prof. univ. dr. Săndesc consideră că este ”absolut dramatică” situația în care ne aflăm din punct de vedere al ratei de vaccinare.
De asemenea, apreciază ca unele persoane sunt de-a dreptul inconștiente atunci când se mândresc cu faptul că nu se vaccinează.