România, pe lista supermarketurilor rusești, care sparg concurența în Europa cu prețuri mici
Supermarketurile rusești cuceresc Europa cu prețuri mici, iar printre țările vizate de planurile de extindere în perioada următoare se află și România, unde ar urma să fie deschise magazine la București și Brașov.
Supermarketurile din Rusia au devenit cunoscute sub numele de Mere, brand rebranduit recent în MyPrice, și activează pe segmentul de discount, cu prețuri cu până la 20% mai mici față de concurență, după cum susțin reprezentații rețelei de magazine.
Oferta nu este neapărat rusească, cum s-ar crede, ci include produse din mai multe țări din Europa, în principal foste state sovietice. Iată câteva exemple: somonul leton, cârnații lituanieni sau uleiul de floarea soarelui polonez. După câte se pare, supermarketurile rusești nu par să fie afectate de sancțiunile occidentale, ci mai mult joacă chiar pe teritoriul țărilor occidentale, unde a început practic ofensiva comercială rusească.
Deși în piață existau zvonuri că rușii au în vizor Ungaria, se pare că, la acest moment, ținta este Belgia, unde MyPrice se extinde sub o formă nouă și cu o viziune actualizată.
Rețeaua a anunțat că are în plan să deschidă mai multe magazine în viitorul apropiat în Belgia. Interesant de menționat este și faptul că autoritățile din această țară au analizat expansiunea lanțului rusesc și nu au găsit obiecții legale în calea acesteia.
În Rusia, rețeaua activează sub marca Svetofor, care deține peste 800 de locații, dar este prezentă și în țări precum Kazahstan, Belarus sau China.