„Supraimpozitarea cu 1% a proprietăților rezidențiale – o idee mizerabilă”, consideră Gabriel Biriș
Avocatul Gabriel Biriş, managing partner la Biriş Goran, și-a exprimat nemulțumirea pe Facebook legată de intenția guvernului de a impozita cu 1% proprietățile rezidențiale care cumulat depășesc 500.000 de euro.
Biriș a ridicat pe pagina sa de Facebook o serie de probleme legate de intențiile de impozitare ale guvernanților și a amintit că ideea de a aplica 1% pe casele cu valoare cumulată mai mare de 500.000 euro (adică minimum 5.000 de euro/an) este dificil de aplicat fiindcă, pur și simplu, nu poate a fi aplicată! La fel s-a întâmplat și cu OG 16/2022, suspendată în cele din urmă. Mai mult, a adăugat Biriș, cum se dorește doar impozitarea persoanelor fizice, nu și a celor care și-au luat case pe firmă, măsura va da o lovitură tot „celor care ș-au cumpărat casele din venitul net, impozitat adică”. Vizați de măsura „mizerabilă” sunt și cetățenii care și-au investit economiile și au luat credite să cumpere locuințe pe care apoi să le închirieze, să aibă un venit cât de cât sigur, plus cei cu mai puțin de cinci apartamente, cărora li s-a eliminat cota de forfetare de 40%, ei fiind în felul acesta supraimpozitați sau cei care au moștenit de la părinți case valoroase.
La dezbaterea organizată de Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării pe tema „Scad sau cresc prețurile? Guvernul, între reducerea prețurilor alimentelor de bază și creșterea taxelor”, Gabriel Biriș a spus că este „scandalos” demersul guvernului de a creşte veniturile bugetare doar prin majorarea taxelor, nu şi prin reducerea evaziunii la TVA, și prin impozitarea averilor ce nu pot fi justificate.
„Am putea să scoatem din conducta de bani la care s-au conectat hoţii vreo trei-patru miliarde de euro pe an numai aplicând taxarea inversă. Directiva 1865 ne permite. Iar în ceea ce priveşte situaţia persoanelor fizice, nu văd nicio discuţie în ceea ce priveşte impozitarea averilor ce nu pot fi justificate şi nici cu privire la transparentizarea sumelor parcate prin paradisuri fiscale, cu privire la care contribuabilii noştri n-au niciun fel de obligaţii”, a spus Biriș în cadrul dezbaterii și a adăugat că: „Guvernul îşi pierde şansa de a avea cât de cât credibilitate în acest demers şi lucrurile astea vor crea probleme, inclusiv sociale, care se vor amplifica în perioada următoare.”