21:58 • Internațional
Surpriză: Care este schimbarea de 180 de grade în politica Bulgariei
Financial Times anunță o schimbare de 180 de grade în politica Bulgariei privind aderarea Macedoniei de Nord la Uniunea Europeană. Cotidianul citează declarațiile noului premier bulgar. Kiril Petkov, care a fost confirmat luni de Parlament în funcția de premier.
Acesta a afirmat angajamentul Bulgariei față de NATO și vest. „Suntem de partea NATO și a politicilor UE, 100%”. În privința aderării Macedoniei de Nord la Uniunea Europeană, proces blocat până acum de autoritățile de la Sofia, premierul bulgar a afirmat că „vom propune un proces nou, foarte rapid, cu un interval de timp limitat, de doar șase luni”.
Pe fondul unor dispute pe teme de istorie și identitate
„Schimbarea radicală vine după ce Bulgaria s-a opus anul trecut accesului vecinului său la UE, pe fondul unor dispute pe teme de istorie și identitate. Criticii l-au acuzat pe premierul de atunci, Boiko Borisov, că recurge la naționalism pentru a distrage atenția de la protestele prelungite împotriva criminalității organizate și corupției”, mai comentează Financial Times.