Surpriză în Kazahstan
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2021/01/architecture-4285550_1280.jpg)
Preşedintele Kazahstanului, Kasîm-Jomart Tokaev, a propus reforme constituţionale prin care să îşi restrângă atribuţiile şi să transforme regimul „superprezidenţial” într-o republică prezidenţială cu puteri mai mari pentru parlament, potrivit Reuters.
Tokaev a fost ales preşedinte în 2019, cu sprijinul predecesorului său, Nursultan Nazarbaev, care a demisionat după trei decenii la putere, păstrându-şi însă până recent prerogative extinse. Nazarbaev a renunţat la funcţia de şef al consiliului de securitate şi lider al partidului de guvernământ după revolta populară din ianuarie, iar rudele sale au pierdut o serie de funcţii influente în guvernul Kazahstanului şi în companiile de stat.
Săptămâna trecută, un nepot al fostului preşedinte a fost arestat în cadrul unei anchete pentru fraude, iar presa locală a relatat săptămâna aceasta despre reţinerea unui om de afaceri legat de familia lui Nazarbaev.
Adresându-se parlamentului, Tokaev a propus abrogarea unor modificări legale prin care Nazarbaev îşi consolidase puterea. Actualul şef al statului a cerut printre altele modificarea sistemului de alegeri parlamentare şi reînfiinţarea curţii constituţionale.