SURSE: Ce lider liberal este MARELE CÂȘTIGĂTOR în urma fuziunii PNL-ALDE. Ce impact ar putea avea asupra Guvernului (EXCLUSIV!)
Surse apropiate conducerii liberalilor au declarat în exclusivitate pentru Puterea.ro că deznodământul ședinței Biroului Executiv al PNL de săptămâna trecută, când a fost aprobată fuziunea cu ALDE, are un mare câștigător la vârful partidului și ar urma să reaprindă lupta pentru putere în partid. ”Nu este deloc întâmplător că Vîlceanu (n.r. Dan Vîlceanu) a condus Comisia de negociere (n.r. cu ALDE)”, spun surse din PNL. Mai exact, prin această mutare, Florin Cîțu vrea să crească cu peste 1000 numărul celor loiali lui la nivel local, acolo unde nu a stat niciodată foarte bine.
Anunțată ca iminentă organizarea unui congres extraordinar al PNL în prima parte a acestui an în urma căruia Florin Cîțu ar urma să piardă șefia partidului după ce a pierdut-o deja pe cea a Guvernului, fostul premier trece la ofensivă, spun surse din partid. Deși mulți dintre cei care l-au susținut, anterior congreslui în urma căruia a ajuns șef peste liberali, i-au cântat prohodul, vorbindu-se tot mai des de varinta ca Nicolae Ciucă să îl succeadă pe Florin Cîțu la vârful partidului (un Ciucă ”mai pe placul” președintelui decât actualul președinte al Senatului în prezent) Cîțu caută aliați la nivel local, zonă în care fuziunea cu ALDE i-ar aduce nu mai puțin de 1000 de posibili susținători de partid, pentru la nivelul structurilor din teritoriu, ALDE are peste 1000 de aleși locali. Înțelegerea prevede și că în structurile de conducere ale PNL vor fi cooptați, la nivel central și local, reprezentați ai ALDE, ceea ce ar putea spori influența liderului PNL în partid și implicit i-ar putea da șanse lui Cîțu să spere că va ajunge din nou pe fotoliul de la Palatul Victoria.
Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a anunţat marţi, 22 marie, că în şedinţa Biroului Executiv al PNL a fost aprobată fuziunea cu ALDE. „Cu unanimitate de voturi a fost aprobat protocolul de fuziune cu ALDE”, a afirmat Cîţu după şedinţa BEx al PNL. În 11 ianuarie, conducerea PNL a decis să înceapă negocierile cu ALDE în vederea fuziunii. Comisia de negociere cu ALDE în vederea fuziunii a fost condusă de Dan Vîlceanu şi i-a avut în componenţă pe Rareş Bogdan, Iulian Dumitrescu, Toma Petcu, Hubert Thuma şi Gheorghe Falcă. Dan Vîlceanu fiind cunoscut drept unul dintre liberalii cei mai apropiați de actualul lider al PNL.