SURSE: Ce TERMEN DE VALABILITATE are Coaliția de guvernare. Strategia social-democraților
Surse din Partidul Social Democrat au declarat pentru Puterea.ro că în tabăra oamenilor lui Marcel Ciolacu estimările de durată lungă ale alianței cu liberalii sunt rezervate. ”Noi nu avem ce pierde”, spune pentru Puterea.ro o sursă din PSD care afirmă că în cazul în care liberalii nu vor respecta condițiile PSD, social-democrații vor rupe alianța înainte da PSD să preia funcția de premier.
Social-democrații consideră că au o capacitate ridicată să-și impună deciziile în coaliția de guvernare, deși nu au premierul. ”Am mai fi intrat la guvernare dacă PNL nu accepta condițiile impuse de noi, de creșteri salariale sau de pensii? Spun eu că nu! Ce ne împiedică să spunem după câteva luni că ‘Am încercat și nu se poate’? Dacă era premier PSD, nu mai puteam să zicem că ‘Nu am putut să facem‘”, a explicat un lider local PSD pentru Puterea.ro. Mai departe, liberalii ar fi cei legați la mâini într-un astfel de context, cât timp opțiunile lor de formare a majorității sunt limitate, iar un astfel de scenariu ar putea ajuta, paradoxal, și PNL în contextul în care ieșirea de la guvernarea ar forța organiarea unui congres extraordinar în partid pentru îndepărtarea lui Florin Cîțu, așa cum Puterea.ro a anunțat în urmă cu două zile, iar astfel, s-ar deschide calea pentru rewluarea negocierilor cu USR. Mai mult, un membru UDRM a declarat pentru Puterea.ro că partidul lui Kelemen Hunor are o relație excelentă în primul rând cu PSD-ul în acest moment.