SURSE: Florin Cîțu a amenințat că își depune mandatul de președinte PNL dacă nu este el desemnat premier de Iohannis!
Președintele PNL, Florin Cîțu, a plecat supărat aseară după ședința Biroului Executiv al PNL, asta pentru că nu a obținut sprijinul liberalilor pentru a fi propunerea oficială de premier a PNL. Conform surselor din PNL, Florin Cîțu s-a retras în biroul său din Modrogran alături de 12-13 lideri PNL, iar aici acesta a avut un discurs extrem de acid.
Surse participante la această discuție ne-au explicat faptul că Florin Cîțu a amenințat că va bloca orice alt premier de la PNL, iar dacă președintele Klaus Iohannis nu-l va nominaliza pe el sau pe Dan Vîlceanu și va prefera un alt lider PNL, atunci va merge până la a demisiona din fruntea partidului.
”Voi bloca orice alt premier de la PNL, se blochează orice negociere. Dacă președintele nu mă va nominaliza pe mine sau pe Dan Vîlceanu, atunci voi merge până la a-mi depune mandatul(de președinte al PNL n.r.)”, le-ar fi spus Florin Cîțu, celor din PNL.
Conform surselor noastre, mai direct sau indirect, lideri ai PNL i-au spus lui Florin Cîțu că se blochează negocierile din cauza încăpățânării lui, iar Florin Cîțu ar fi recunoscut că tergiversează și trage de timp cât poate de mult.
”Nu se face nimic. Trag de timp până se satură și cedează!”, le-a spus Florin Cîțu celor din PNL.