SURSE Tăriceanu, la DNA în dosarul mitei de 800.000 de dolari
Fostul președinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, s-a prezentat, miercuri, la sediul DNA pentru acte procedural în dosarul în care este acuzat că ar fi luat mită 800.000 de dolari.
Conform unor surse citate de Agerpres, Călin Popescu Tăriceanu le-ar fi prezentat procurorilor anticorupție garanții în vederea acoperirii valorii sechestrului impus până la concurența sumei de 800.000 de dolari.
Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunțat vineri începerea urmăririi penale pe numele lui Călin Popescu Tăriceanu pentru luare de mită și a dispus sechestru asigurător pe bunurile imobile ale acestuia, în cuantum de 800.000 de dolari (3.204.640 lei).
Conform sursei citate, Tăriceanu este acuzat că în perioada 2007-2008, când era premier, ar fi primit de la reprezentanții unei companii austriece foloase materiale în valoare de 800.000 de dolari, constând în plata unor servicii de consultanță.
În schimb, Tăriceanu și-ar fi exercitat atribuțiile astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei.
”Tot acest dosar pleacă de la premise false, eronate și aberante – că în perioada în care am condus Guvernul s-au emis HG pentru a favoriza anumite companii. Premierul nu dă așa din pixul lui HG (…) Totul e pe o bază falsă, am cerut timp suplimentar pentru studierea dosarului și voi urma procedurile stabilite în cadrul procesului”, a susținut Tăriceanu.
Conform unor surse judiciare, compania de la care Tăriceanu ar fi primit mită este Fujitsu Siemens Computers, de al cărei nume a fost legat şi dosarul Microsoft, în care au fost implicaţi mai mulţi demnitari români.
În anul 2014, Fujitsu Siemens GmbH Austria a făcut un denunţ cu privire la infracţiuni efectuate de angajaţii români în legătură cu încheierea şi derularea contractului pentru licenţe Microsoft din 2004 cu Guvernul României. Fujitsu Siemens Computers a mai fost implicată în alte cauze penale privind închirierea de licenţe Microsoft.