Șuruburi slăbite sau montate incorect la Boeing 737 Max 9
Compania aeriană care deține cele mai multe avioane Boeing 737 Max 9 a declarat că a găsit în timpul verificărilor mai multe nereguli. Printre acestea șuruburi slăbite sau montate incorect.
După ce un avion Boeing 737 Max 9 a pierdut, în timpul unui zbor, o parte a fuzelajului, Adiministrația Federală a aviației din SUA a cerut ca toate avioanele din modelul respectiv să fie verificate. United Airilnes deține în acest moment 79 de aeronave Boeing 737 Max 9. Toate aceste au fost oprite de la zbor și verificate.
În timpul unei curse de vineri a companiei Alaska Airlines, o parte a fuzelajului s-a desprins în zbor. Avionul a fost nevoit să se întoarcă pe aeroportul din Portland după doar 35 de de la decolare. La bordul acestuia se aflau 177 de persoane. Evenimentul nu s-a soldat cu victime sau răniți.
Toate companiile care dețin avioane Boeing 737 Max 9 au fost nevoite să țină aeronavele la sol pentru mai multe verificării.
Nu este pentru prima dată când un avion din modelul 737 Max 9 a fost blocat la sol. Și în 2019 avioanele au fost oprite de la zbor pentru o perioadă de un an și jumătate, din cauza prăbușirii a două aeronave în circumstanțe similare, iar, din păcate, oamenii de la bord și-au pierdut atunci viața.
În urma acestor incidente tragice, modelul de aeronavă a fost numit ca fiind cel mai analizat avion de transport din istorie. După acel moment, avioanele au suferit modificări semnificative pentru a putea să zboare din nou.
Tot din cauza incidentului aviatic și pe baza verificărilor făcute la aeronavele Boeing 737 Max 9 mai multe curse au fost anulate zilele trecute în SUA, după ce companiile aeriene nu au mai putut zbura cu aceste aeronave. Circa 23.000 de pasageri au fost afectați.