Suspiciune de atac biologic în Ungaria: România activează mecanismele de urgență pentru protejarea sectorului zootehnic
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2024/10/a-flock-of-sheep-alert-with-their-heads-up-and-a-2023-11-27-05-19-57-utc-scaled.jpg)
România a intrat în alertă maximă după ce Ungaria a raportat mai multe focare de febră aftoasă, o boală extrem de contagioasă care afectează animalele cu copita despicată.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat activarea mecanismelor de urgență pentru prevenirea răspândirii virusului pe teritoriul țării, în condițiile în care și Slovacia și Germania au raportat cazuri similare.
Decizia vine în contextul eliminării controalelor la frontierele interne odată cu intrarea României în spațiul Schengen, fapt ce ridică nivelul de risc privind pătrunderea bolii în fermele autohtone.
Ungaria a sugerat joi un „atac biologic” ca posibilă sursă a primului focar de febră aftoasă din țară de mai bine de jumătate de secol, fapt care a declanșat închiderea frontierelor și sacrificarea în masă a vitelor în nord-vest, arată Reuters.
„În această etapă, putem spune că nu se poate exclude faptul că virusul nu a fost de origine naturală; este posibil să avem de-a face cu un virus artificial”, a declarat șeful de cabinet al premierului Viktor Orban, Gergely Gulyas, într-un briefing de presă.
Măsuri stricte pentru prevenirea introducerii virusului în România
Ca urmare a ședinței extraordinare a Centrului Național de Combatere a Bolilor (CNCB), autoritățile au stabilit o serie de măsuri imediate. Printre acestea se numără:
-
Interzicerea importurilor de animale vii (biungulate și ecvidee), produse de origine animală, lapte netratat, material seminal, furaje și gunoi de grajd din zonele afectate.
-
Implementarea unor puncte de control sanitar-veterinar pe toate căile de acces dinspre Ungaria, cu implicarea medicilor veterinari și a structurilor Ministerului Afacerilor Interne.
-
Testarea obligatorie pentru febra aftoasă a tuturor loturilor de animale care intră în țară, în completarea condițiilor generale de import.
-
Actualizarea zonelor de restricție în conformitate cu Decizia Comisiei Europene nr. 2025/672.
Campanie națională de testare și inspecții în fermele suspecte
ANSVSA a demarat o campanie de testare randomizată în centrele de colectare, iar în mai puțin de o lună Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală (IDSA) a analizat probe din aproape toate județele țării. De asemenea, au fost inspectate fermele care au importat animale din Ungaria și Slovacia după 1 februarie 2025, fiind prelevate probe biologice și evaluate condițiile de biosecuritate.
În total, au fost analizate 1.419 probe de sânge bovine provenite din loturi comerciale destinate exportului către țări terțe.
România beneficiază de un avantaj major în lupta cu febra aftoasă prin existența unui laborator de Biosecuritate Nivel 3 – singurul din țară autorizat pentru manipularea virusului în scop de diagnostic. Acesta funcționează în cadrul IDSA și este unul dintre cele 15 astfel de laboratoare din Uniunea Europeană. Toate metodele utilizate sunt acreditate internațional conform standardului SR EN ISO 17025.
Dialog permanent cu Guvernul și colaborare cu fermierii
ANSVSA menține o comunicare permanentă cu Guvernul României pentru identificarea măsurilor necesare în vederea prevenirii unui eventual focar intern și pentru alocarea resurselor financiare necesare. De asemenea, instituția colaborează cu fermierii pentru a spori măsurile de biosecuritate și pentru a identifica riscurile de contaminare.
„Colaborați activ cu autoritățile sanitar-veterinare și respectați toate instrucțiunile transmise de ANSVSA și DSVSA județene. Notificați imediat orice suspiciune de boală la animale”, a transmis instituția printr-un apel adresat operatorilor economici din sectorul agricol.
România, fără focare active în prezent, dar în stare de alertă maximă
Deși în prezent nu sunt înregistrate focare active de febră aftoasă sau alte boli majore în România – ultimul focar de pestă a rumegătoarelor mici a fost stins în județul Bihor – autoritățile mențin starea de alertă la cel mai înalt nivel. Aceasta este alimentată atât de contextul epidemiologic internațional, cât și de specificul perioadei prepascală, în care circulația animalelor este în creștere.
ANSVSA avertizează asupra riscului ridicat de contaminare și reiterează necesitatea aplicării stricte a tuturor măsurilor stabilite la nivel național.