Sute de manifestanţi la Atena (VIDEO)

Publicat: 07 feb. 2022, 12:45, de Puterea.ro, în Internațional , ? cititori
Sute de manifestanţi la Atena (VIDEO)

Sute de persoane au manifestat duminică pe străzile Atenei împotriva respingerii migranţilor şi violenţei la frontiere, la câteva zile după descoperirea a 19 cadavre de migranţi care au murit de frig în apropierea graniţei greco-turce, relatează France Presse.

Potrivit poliţiei elene, aproximativ 700 de persoane au mărşăluit din Piaţa Omonia, în centrul Atenei, până în Piaţa Syntagma din faţa Parlamentului grec. Manifestanţii, care s-au adunat la apelul unor grupuri de stânga şi antirasiste, şi-au exprimat furia împotriva „uciderii migranţilor la graniţă”, desfăşurând banderole pe care scria „Opriţi respingerea şi violenţa la frontiere„. Alţii cărau o navă de salvare.

Acuzații că Atena că a creat această dramă

În Piaţa Syntagma, ei au păstrat un minut de reculegere în amintirea migranţilor decedaţi. Autorităţile turce au declarat joi că au găsit 19 cadavre de migranţi, morţi de frig lângă graniţa cu Grecia miercuri, acuzând Atena că a creat această dramă. Potrivit Ankarei, aceşti migranţi au fost dezbrăcaţi de haine şi împinşi înapoi de poliţiştii de frontieră greci, ceea ce Atena a negat.

Orice sugestie că au fost respinşi în Turcia este absolut nefondată. Nu au ajuns niciodată la graniţă”, a reacţionat ministrul grec al migraţiei, Notis Mitaraki.