Suveraniști, subversioniști și alte bâzdâgănii politice
Vai de noi… ce ne facem? Suveraniști buni… suveraniști răi… neolegionarism… globaliști… sorosiști… Și, pe deasupra, Statul Paralel! Care… nu ne-am prins încă dacă e Statul actual sau Statul care vorbește despre Statul Paralel? Sau, poate, suntem chiar noi Statul Paralel? Adică acel Stat care nu se întâlnește niciodată cu celelalte forme de Stat? Cum ar fi, de exemplu, Statul lui Pițigoi (cel de la Putere) și Statul din gușa lui Gușă? Credeți că ne va lămuri cineva, vreodată, cum e încherpelită politichia asta de trei lei?
Ah, politichiuța noastră cea de toate zilele…
Ce să mai spunem? Este un labirint de contradicții și confuzii, unde Statul Paralel pare să fie un fel de protagonist mitologic. Ba e real, ba e imaginar, ba e acel „bau-bau” convenabil pe care-l invocă toată lumea când vrea să-și justifice eșecurile sau să arunce vina pe altcineva.
Statul Paralel: realitate, mit sau doar un concept de manipulare electorală?
Nu știm exact dacă Statul Paralel e statul „ascuns” sau doar un concept marketat pentru audiențe predispuse la conspirații. Poate e o licență poetică a politicienilor care vor să pară „victime” ale unui sistem mai mare decât ei. Sau poate chiar există un grup de disidenți-decidenți misterioși care trag sforile, deși până acum singurele sfori pe care le vedem sunt cele ale păpușarilor ce controlează retorica publică.
Statul lui Pițigoi vs. Statul din gușa lui Gușă
Aici intrăm în plină literatură absurdă. Pe de o parte, avem „Statul de la Putere,” care se schimbă periodic și ne promite că va „desființa” Statul Paralel. Dar ce face, de fapt? Îl întărește prin fiecare decizie lipsită de transparență. Pe de altă parte, avem „Statul din Gușa lui Gușă,” o entitate la fel de metaforică, dar care excelează în arta de a critica fără să propună nimic concret. Ambele state coexistă, se ignoră reciproc, dar reușesc să convingă destulă ”pulime” că ele sunt alternativa una pentru cealaltă.
Suveraniști, globaliști și sorosiști: cine pe cine salvează?
Dacă suveraniștii ne promit că ne apără de globaliști, iar globaliștii ne asigură că suveraniștii sunt răul suprem, atunci Soros, acest personaj aproape mitic, a devenit țapul ispășitor ideal. Nimeni nu l-a văzut cu adevărat făcând toate lucrurile care i se atribuie, dar, cumva, el e mereu de vină. Totuși, suveraniștii nu sunt toți la fel – avem suveraniști „buni” (cei care promit, dar nu fac nimic) și suveraniști „răi” (cei care chiar fac și sperie pe toată lumea).
Întrebarea aproape finală: ne va lămuri cineva?
Cel mai probabil, nu. De ce? Pentru că un labirint cu ieșire clară nu mai ține captivă nicio audiență. Confuzia este capitalul de bază al politicienilor, iar noi suntem ținuți în această ceață deliberată. Poate că Statul Paralel suntem chiar noi, cei care ne-am pierdut în acest univers paralel al promisiunilor goale, luptelor sterile și întrebărilor fără răspuns.
În definitiv, cum zicea Ion Creangă, „statul paralel e ca prostia: multă, dar bine împărțită.” Sau ceva de genul. E, poate n-o fi fost chiar Creangă.
Adevărul. Ce cuvânt greu!
Adevărul este că Statul Paralel e prezent în tot ce ființează politic (și nu neapărat) în jurul nepăsării noastre. E tot ceea ce fructifică măiestria câtorva indivizi de a manipula. De a dezinforma. De a deruta programatic. E tot ceea ce culege informații ca să șantajeze, e tot ce ocolește cu mare satisfacție ”profesională” legea, e tot ceea ce corupe reprezentanții acesteia din urmă, e tot ceea ce ne umple de scârbă și resentimente. E tot ce ne umilește și ne ucide sistematic speranțele. E diseminat în toate palierele societale. Mai ales acolo unde e nevoie de o ștampilă sau o apostilă esențială. Nu e localizat într-un segment politic anume. E peste tot.
Statul Paralel: umbrele care se întind peste tot
Adevărul crud este că Statul Paralel nu este un mit urban, ci o entitate fluidă, diseminată peste tot. Nu poți pune degetul pe el, nu are o adresă fixă sau o ideologie clară. Dar îl simți. În fiecare coadă interminabilă pentru o ștampilă esențială, în fiecare proces „pierdut din vina sistemului,” în fiecare contract câștigat „pe merit” de firma prietenului unui prieten.
Statul Paralel: rețeaua invizibilă care mișcă banii „jmekeri”
Nu contează culoarea politică sau zona geografică, Statul Paralel funcționează din umbră, acolo unde curg banii „jmekeri.” Nu produce nimic concret, dar dirijează tot. Contracte publice, licitații trucate, plăți supraevaluate – fiecare leu care ar fi trebuit să ajungă la drumuri, spitale sau școli se pierde prin cotloanele acestui sistem mafiotizat.
Informații pentru șantaj și putere
Statul Paralel este deopotrivă ochi și urechi. Culege informații pentru a șantaja, își ține ostatici oponenții sau chiar propriii aliați. Fiecare slăbiciune, fiecare greșeală devine monedă de schimb. Este o lume unde nimic nu este uitat, iar cei mai „loiali” servitori sunt cei care au dosare bine păstrate în sertare.
Corupție și resemnare
Dar cel mai toxic aspect al Statului Paralel este felul în care corupe nu doar instituțiile, ci și speranțele noastre. Ne umilește în fața ”ghișeului”, ne învață că legile sunt doar pentru fraieri și că dreptatea este o favoare, nu un principiu. Resemnarea noastră este cea mai mare victorie a sa.
Statul Paralel: peste tot și nicăieri
Ceea ce îl face atât de puternic este că nu este localizat într-un segment politic anume. Este prezent în stânga, dreapta, la centru. Este în instituții, în corporații, în societatea civilă. Este în fiecare loc unde e nevoie de o ștampilă sau o apostilă esențială, acolo unde legile sunt ocolite cu zâmbetul pe buze și satisfacție profesională.
Un dușman fără chip
Statul Paralel este acel dușman invizibil care ne ucide sistematic speranțele, care ne umilește și ne scufundă în resentimente. Nu poți lupta direct cu el, pentru că nu are un chip. Dar efectele sale sunt resimțite în fiecare zi: în știrile despre corupție, în taxele care se duc în buzunare private, în lipsa de încredere în orice și oricine.
Poate că nu îl putem defini perfect, dar cu siguranță îi simțim prezența în tot ce ne doare. Statul Paralel nu este altceva decât o reflecție a noastră, a slăbiciunilor noastre și a sistemului pe care l-am lăsat să înflorească. Iar dacă vrem să-l vedem dispărut, schimbarea trebuie să înceapă tot de la noi.