DRIVE TEST. Suzuki S Cross, lecția de japoneză, învățată de unguri

Publicat: 10 sept. 2023, 08:12, de Florentin Lucaniuc, în LIFESTYLE

Suzuki S Cross este comparat mai tot timpul cu Dacia Duster, prin prisma faptului că ambele sunt SUV-uri 4X4, au prețuri aproape identice și sunt fabricate de țări vecine. Însă, asemănările se cam opresc aici.

Suzuki S Cross este un pic peste Dacia Duster la capitolele materiale folosite și calitatea asamblării. Nu mult, dar cât să încline balanța în favoarea sa. În schimb, capabilitățile în afara șoselei sunt sub cele ale Dusterului. Dar chiar și așa, te poți aventura cu S Cross în natură, pe drumuri desfundate. Tracțiunea integrală își face cu brio treaba. Marele minus îl reprezintă garda la sol și unghiurile de atac și degajare, ce nu-ți permit să mergi chiar până la Babele.

Exterior

Marea schimbare la S Cross 2022, față de generația precedentă, este noul desen al părții frontale și a spatelui. În rest, liniile laterale și interiorul sunt identice cu ale fostei serii. Iar designerii de la Suzuki au reușit, cu puține modificări, să schimbe radical aspectul exterior al mașinii.

Partea frontală este dominată de grila imensă a radiatorului, fabricată dintr-un plastic de un negru strălucitor, celebrul „piano Black”, care de obicei este folosit la interioarele automobilelor. Farurile sunt înguste și liniare, oarecum asemănătoare cu cele de la Dacia Sandero. Partea frontală lasă impresia de masivitate și soliditate, în genul SUV-urilor americane de mari dimensiuni, deși S Cross măsoară doar 4,3 metri. Farurile sunt full LED, iar avantajele acestei tehnologii sunt de necontestat, mai ales când ai mult de condus pe timp de noapte. Interesant este că Suzuki oferă faruri LED, ca dotare standard, la absolut toate mașinile pe care le comercializează în Europa. Alte mărci, mai cu pretenții, te taxează pentru așa ceva.

Linia laterală a mașinii arată a break supraînălțat, nefiind modificată de la generația anterioară. Spatele mașinii este la fel de colțuros ca partea frontală. Deși stopurile nu folosesc tehnologii avangardiste, arată foarte bine, plasticul din care sunt fabricate fiind de o nuanță gri închis, care oferă un plus de eleganță spatelui mașinii. În schimb, stopul de ceață este montat în partea de jos a barei de protecție, totalmente nepractic, pentru că se murdărește imediat. Hayionul are o deschidere largă, fiind decupat aproape la 90 de grade. Portbagajul este destul de încăpător, primind cu generozitate bagajele unei tinere familii. Podeaua falsă este practică pentru micile nimicuri pe care le țin șoferii români prin portbagaj, deși nu le folosesc cu anii.

Interior

La interior, modificările sunt minime. A fost schimbată doar tableta în partea de sus a consolei centrale. În rest, te simți ca în vechea generație. Totuși, e bine că japonezii au lăsat interiorul așa, pentru că ergonomia este perfectă. De criticat ar fi prezența plasticului în fiecare colțișor al habitaclului, mai puțin porțiunea de mici dimensiuni din partea dreaptă a bordului. Tapiseria mixtă, piele-textil, dă o notă de eleganță unui interior destul de gri și plictisitor.

Tehnologia de la bord nu te duce cu gândul la secolul 21, ci mai degrabă către sfârșitul deceniului trecut. În afară de tableta din consolă și un mic ecran poziționat între ceasurile de bord, toate instrumentele de bord sunt analog. Climatizarea este cu butoane clasice, este perfect amplasată și nu trebuie să stai minute în șir să cauți prin diverse submeniuri ca să oprești sau să pornești aerul condiționat.

Volanul este de mici dimensiuni, cu multiple comenzi amplasate ce deservesc instalația audio sau diversele dotări de siguranță ale mașinii. Modelul testat era echipat în versiunea de top, cu dotări precum tapiserie de piele și trapă panoramică, dotare a cărei utilitatea nu o prea văd.

Condus

Modelul testat beneficia de tracțiunea integrală botezată de Suzuki „AllGrip”. Selectorul este amplasat pe consola centrală, între scaune, și are 4 poziții: Sport, Snow, Auto și Lock. Am pus la încercare doar modurile Sport și Auto, pentru că celelalte două sunt făcute ca să te ajute în condiții de trafic foarte dificil, pe zăpadă, noroi sau orice altă suprafață puțin aderentă. În poziția Auto, mașina are un comportament temperat, computerul mașinii fiind cel care decide unde și cum împarte tracțiunea între punți. În acest mod de operare, cutia de viteze automată schimbă destul de repede treptele, fiind orientată către un consum redus de carburant. În modul Auto, S Cross are un comportament dinamic apropiat de cel al SUV-urilor de mari dimensiuni. Se înclină puternic în fiecare curbă, oricât de largă ar fi ea. Însă, ai avantajul că suspensia este extrem de moale setată, deci poți trece fără grijă peste micile denivelări din asfalt sau peste liniile de tramvai.

Când selectezi modul Sport, comportamentul mașinii devine mai dinamic. Schimbarea chiar este sesizabilă, evident nu ca în cazul unor mașini sport. Când selectorul este în modul Sport, cutia de viteze turează motorul și schimbă vitezele undeva la peste 5.000 de rotații pe minut, suspensiile devin mai ferme, ba chiar începe să țopăie mașina, iar înclinarea în curbe parcă nu mai este chiar așa de pregnantă.

Legat de consumul de carburant, este evident că cifrele oficiale date de producător nu au niciun fel de legătură cu ce obții în trafic. Mai ales în Bucureștiul sufocat de mașini. Cel mai mic consum urban înregistrat de propulsorul turbo pe benzină de 1.400 de centimetri cubi în timpul testului a fost de 9 l/100 km, iar cea mai mare valoare de oraș a fost de 13,8 l/100km. În afara orașului, la o viteză de croazieră de 70-80 km/h, consumul a scăzut până la 5,2 l/100km, iar pe autostradă, la viteza legală, consumul a ajuns la 7/100. După cei 130 km/h, odată cu creșterea vitezei de deplasare, se duce în sus și consumul.

Deși are aportul unei mici baterii, minuscule, aș zice, nu s-a văzut nici la depășiri și nici în consum. Practic, motorizările mild hybrid sunt benefice doar pe hârtie, la taxe și impozite. În viața reală, m-aș putea lipsi de bateria care pare să fie doar o greutate în plus pentru mașină. Oricum, Suzuki a început să implementeze pe mașinile sale tehnologia Strong Hybrid, în fapt clasicul hibrid împrumutat de la Toyota.

Concluzie

S Cross 2022 nu este deloc un concurent pentru Dacia Duster. Suzuki a creat un crossover pentru micile familii urbane, care nu au bugete și nici nevoie de SUV-uri de 5 metri cu 7 locuri. Deși calitatea materialelor și asamblarea sunt un pic peste Duster, este suficient cât să te facă să alegi modelul japonez.

În schimb, S Cross pierde la capabilitățile off road, acolo unde Dacia Duster este regele clasei. Însă, nu-ți iei Suzuki S Cross ca să te urci cu el pe munte, ci ca sa te plimbi prin oraș, iar ocazional poți face o ieșire la iarbă verde. Prețul variantei testate este de 25.700 de euro, în echiparea de top, Luxus. Prin programul RABLA, S Cross scade până la 22.700 de euro.