„Tabula Peutingeriană”, o hartă a Europei Antice care schimbă istoria la Dunărea de Jos

„Tabula Peutingeriană”, o hartă din vremea Împăratului Marcus Aurelius, aflată la Biblioteca Naţională din Viena, oferă detalii care ar putea schimba istoria la Dunărea de Jos, printre altele devansând cu 1300 de ani prima atestare documentară a Galaţiului, care până la această descoperire era atestat în 1541.

Descoperirea îi aparține scriitorului gălățean Dumitru Săndel, autorul unei vaste monografii a Galațiului. În activitatea sa de documentare, acesta a descoperit că Galaţiul este menţionat în „Tabula Peutingeriană”, o hartă întocmită în secolul al doilea dHr.

Descoperirea este importantă pentru că vine ca o confirmare prin documente a descoperirilor arheologice. În zonă a existat o dava dacică, iar în secolele I – III dHr, în zona în care se află astăzi Galațiul, la confluenţa Siretului cu Dunărea, a existat o puternică așezare romană cu aproximativ 7.000 de locuitori, romani, dar şi daci şi sarmaţi romanizaţi, militari şi civili, pescari, păstori şi negustori.

Era mai degrabă o așezare cu scopuri militare, cu o poziție strategică, pentru că de aici romanii supravegheau nordul Dobrogei, dar și mișcările popoarelor migratoare, de la nord. Locuiau aici militari ai Legiunii a V-a Macedonica şi Legiunea de Marină Imperială Classis Flavia Moesica, care avea cartierul general la Noviodunum, Isaccea de astăzi.

Așezarea Romană a fost confirmată prin descoperirile arheologilor, Castrul Roman de la Barboşi, Cavoul Roman, Valul Roman – o fortificație impresionantă care înconjoară zona pe o distanță de 25 km, de la Siret la Prut, Necropola Romană din sec I-III dHr, mai multe fortificaţii şi un Castelum, dar aşezarea romană nu era menţionată în documente din acea perioadă.

Vestigiile daco-romane sunt menţionate în scrierile lui Miron Costin, Dimitrie Cantemir şi Vasile Pârvan, iar  Necropola Romană descoperită de prof. univ. dr. Mihai Brudiu în 1979 a oferit multe vestigii ce dovedesc romanizarea populaţiei dace şi trecerea la creştinism a celor care trăiau în această aşezare.

Deşi vestigiile existau, prima menţionare documentară a Galaţiului data din Evul Mediu, localitatea „Galacz” fiind aşezată pe harta „Moldaviae que olim Daciae Pars, chorographia”, realizată în 1541 de Georg Reichersdarffer, secretar al Casei de Habsburg.

O hartă a Europei Antice

„Tabula Peutingeriană” este copia unei hărţi executate la cererea Împăratului Marcus Aurelius Antonius (186-217), cunoscut sub numele de Caracala. Opinia unanimă a istoricilor este că harta a fost realizată la câteva decenii de la cucerirea Daciei de către romani, aşadar în secolul II dHr.

În jurul anului 1265, un călugăr anonim din Comar, Alsacia, a realizat o copie a acelei hărţi, după pergamentele originale. Copia a fost descoperită două secole mai târziu, în 1507, într-o biblioteca din Worms, de Conrad Celtes, librar al împăratului Maximilian I.

Harta a fost cumpărată de către Konrad Peutinger, renumit filolog, colecţionar german şi consilier al prinţului Eugen de Savoya. Konrad Peutinger, devenit cancelar de Ausburg, şi-a dat seama de valoarea istorică a documentului şi a cumpărat harta, dându-i numele său.

În pofida ordinului imperial de publicare din 1511, harta va fi făcută publică abia 80 de ani mai târziu, în 1591, prin intermediul lui Marcus Welser, un descendent al lui Peutinger. Astăzi, „Tabula Peutingeriană” se află la Biblioteca Naţională din Viena, „Codex Vindobonensis 324”.

O hartă atipică, „de lucru” pentru călătorii și expediții militare

Harta era necesară pentru călătorii şi expediţii militare, redând întreagă lume aşa cum era cunoscută în secolul II dHr, din Spania şi până în India. Are o lungime de 6 metri şi 83 de centimetri şi lăţimea de 34 de centimetri şi este compusă din mai multe segmente de pergament distincte, lipite între ele, uşor de pliat.

Este o hartă „de lucru”, care nu are rigoare cartografică, dar în ea sunt reprezentate mările şi cursurile de apă, repere geografice, cetăţile, aşezările, drumurile comerciale, date despre populaţie. Manuscrisul este realizat de la vest la est, şi nu de la nord la sud, aşa cum se obişnuieşte.

Contrar practicii celor ce au realizat hărţile medievale, care puneau în centru Ierusalimul, „Tabula Peutingeriană” prezintă Roma că punct central, importanţa capitalei Imperiului Roman fiind ilustrată printr-o personalitate încoronată aşezată pe tron. La fel sunt ilustrate pe hartă şi celelalte două mari oraşe imperiale, Constantinopol şi Antiohia, celelalte cetăţi fiind prezentate sub forma unor aşezări medievale,

Aşezarea „Galatie”, menţionată din secolul II dHr

În „Tabula Peutingeriană”, în segmentele 7, 8 şi 9 din cele unsprezece ale „Tabulei” apare şi Dacia, cu principalele drumuri şi localităţi, cu marcarea importanţei așezărilor din punct de vedere administrativ şi militar. Sunt menţionate 38 de așezări și cetăţi importante de la nord de Dunăre.

Printre acestea, în fragmentul nr.9 al hărţii este reprezentată şi aşezarea „Galatie”. Scriitorul Dumitru Săndel a făcut publică descoperirea sa în speranţa că aceasta ar putea redeschide discuţia despre acest capitol din istoria oraşului.

În primul volum al monografiei sale, Dumitru Săndel a dedicat „Tabulei Peutingeriene” aproximativ 200 de pagini.

Ultimul cuvânt ar trebui să îl aibă istoricii

Ar fi trebuit ca istoricii să investigheze acest subiect şi să se pronunţe asupra valorii acestei descoperiri, să decidă dacă pe baza acestui document se poate spune că Galaţiul este atestat documentar din secolul II dHr.

În primul rând, ar fi trebuit ca cei care conduc oraşul şi judeţul să fie interesaţi să obţină un punct de vedere al istoricilor, pentru că nu este lipsit de importanţă ca atunci când vrei să dezvolţi turismul, când doreşti să construieşti un brand turistic al Galaţiului, să poţi spune că prima atestare documentară este din secolul II, nu din 1541. O astfel de atestare ar confirma din punct de vedere documentar vestigiile romane existente la Galaţi.