Tăcere periculoasă, în cuplu, privind infecția cu transmitere sexuală
Tăcerea devine periculoasă, în cuplu, privind infecția cu transmitere sexuală (ITS). Peste jumătate dintre persoanele cu ITS neglijează să-i spună partenerului că are această problemă. În fiecare zi, în lume, mai mult de un milion de ITS sunt contractate de persoane cu vârste între 15 și 49 de ani.
Comparativ cu alte infecții, cele cu transmitere sexuală, cu mici excepții, sunt stigmatizate. Rușine și anxietat. Este ceea ce resimit de cei suferinzi de aceste infecții. Și tocmai din aceste cauze, adesea este amânat diganosticul sau tratamentul. În plus, persoanele afectate de o asemenea infecție se rețin să-i mărturisească partenerilor că au această problemă.
Un recent studiu arată că doar aproximativ jumătate dintre aceste persoane au informat sau se gândeau că trebuie să informeze partenerul asupra infecției cu transmitere sexuală. Autorii cercetării, publicată în Journal of Sex Research, s-au concentrat pe 30 de studii. Ancheta subliniază că motivele cele mai frevente ale acestei ”tăceri” sunt teama de reacția partenerului de sex și teama de respingere. Unele persoane consideră că este o problemă privată, mai ales în cazul relațiilor sexuale ocazionale. Alte persoane se gândesc că nu este risc de transmitere a infecției în absența simptomelor sau estimează că au luat suficiente măsuri de protejare a partenerului.
Problema este că acest tabu poate să împiedice o persoană care a fost potențial expusă să fie testată și tratată. Această cercetare mai arată că unele persoane resping în totalitate activitatea sexuală după un diagnostic de ITS sau refuză să se angajeze într-o nouă relație pentru a nu fi în situația de a-și informa partenerul despre această problemă.
O obligație morală
Persoanele care abordează acest subiect cu partenerul o fac pentru că sunt oneste în relația de cuplu sau pentru că ele consideră că a divulga această problemă este o obligație morală, notează Alexandra James și Jennifer Power profesoare asociate la Australian Research Center in Sex, Health and Society. Alte persoane discută cu partenerul despre această infecție cu scopul de a-l proteja și pentru a evita problemele pe care le poate provoca o ITS netratată, cum ar fi infertilitatea. Sunt și persoane care aleg să vorbească cu partenerul pentru a primi sprijin emoțional.
De reținut că prezervativele sunt cele mai eficiente pentru a reduce riscul de ITS, în special chlamidya și gonoreea. Cu toate acestea, nu sunt sigure în privința herspesului, verucilor genitale sau sifilisului, care se pot transmite prin contactul cu pielea.