Tailent, parteneriat cu ETA2U pentru promovarea soluțiilor RPA în economia românească
Startup-ul de tehnologie Tailent, fondat în București, democratizează accesul la soluțiile de tip Robotic Process Automation (RPA) printr-un parteneriat cu integratorul de sisteme IT ETA2U. Taieîlent e cunoscut pentru cunoscut pentru dezvoltarea de roboți software inteligenți care permit companiilor să automatizeze și să eficientizeze o plajă largă de procese operaționale, Astfel, cele două companii aduc roboții software inteligenți mai aproape de companiile din România, sprijinindu-le să elimine procese repetitive și să își folosească abilitățile și creativitatea pentru activități mai relevante.
„Soluțiile Tailent au la bază tehnologii inovatoare de automatizare care oferă companiilor mai multă flexibilitate și eficiență operațională, cu o investiție avantajoasă care este recuperată într-un timp scurt. Prin parteneriatul cu ETA2U putem ajuta mai multe companii să accelereze transformarea digitală a business-ului, cu atât mai necesară în contextul actual, dar și pentru o evoluție sustenabilă a business-ului în viitor”, explică Mario Popescu, CEO Tailent.
Robotic Process Automation este o industrie care a accelerat puternic în ultimii ani, iar România este un furnizor important de soluții bazate pe această tehnologie pentru companii din toată lumea. Odată cu dezvoltarea pieței a crescut și nevoia de specialiști, astfel că Tailent și ETA2U iau în calcul în perioada următoare și dezvoltarea unui training pentru specialiștii IT din România care vor să își dezvolte cunoștințele în domeniul RPA.
„ETA2U are o tradiție îndelungată în cercetare, dezvoltare și High Tech. Unul dintre avantajele noastre competitive este creșterea eficienței personalului IT din companii prin cursuri susținute de traineri acreditați, având peste 1.000 cursuri din portofoliul marilor vendori din industrie. Acum, în premieră, prin parteneriatul cu Tailent, putem oferi clienților și soluții RPA, una dintre cele mai eficiente tehnologii de automatizare a proceselor pentru companii”, a afirmat Stelian Câmpianu, directorul executiv al ETA2U (Echipamente şi Tehnologii Avansate).
Parteneriatul cu ETA2U face parte din procesul accelerat de expansiune început de Tailent anul trecut, atât în România, cât și pe noi piețe din Europa, America Centrală și de Sud, SUA și Asia. Soluțiile companiei sunt deja utilizate cu succes de companii din industrii precum ospitalitate, servicii profesionale, producție, dar și instituții publice locale.