Talpan și PIB-ul
În țara aceasta sunt câteva persoane care au pus mâna pe avutul public și-l manevrează după cum doresc, pentru că pot. Directori de spitale de stat, baroni locali, și până nu de mult șefi de fabrici precum Oltchim.
Azi avem de a face cu un nou exemplu: stadionul Steaua, construit din bani publici. Acesta nu e al Armatei Române ci al colonelului Talpan. Niciun ministru, niciun general, nimeni din NATO, din Calea Lactee nu poate trece de acțiunile acestui reprezentant al armiei, instituția care are rolul de a ne apăra de vrăjmașii din tot Universul, nicidecum de Gigi Becali.
Odiseea CSA-FCSB ne arată cum se poate manevra banul public în interes personal. Nu se poate juca, domne, un meci pe Ghencea căci nu dorește colonelul. Așa că sâmbătă seara, derby de România se va disputa pe cea mai mică arenă, Arcul de Triumf.
Vor suferi suporterii celor două echipe, va suferi FCSB, că nu va obține un profit serios de pe urma acestui meci. Vom suferi noi toți, microbiști sau nu, pentru că la buget nu vin niște bani, puțini, mulți, dar buni, mai ales pe seceta asta.
În loc de aproximativ 30.000 de bilete, se vor da 6.000-7.000. Statul ar fi colectat TVA, iar dacă FCSB ar obține profit ar mai fi luat și impozitul respectiv. Suporterii care s-ar fi deplasat la arenă ar fi consumat benzină, motorină, GPL, electricitate, adică TVA, accize, bani suplimentari pentru Metrorex, STB, pentru benzinăriile aflate pe drumul celor care vin din provincie. Cârciumile aflate în raza stadionului, nu cele foarte aproape, ar vândut lăzi întregi de bere în ziua meciului, făcând bani frumoși. Autocarele închiriate de fanii din Călărași, Tecuci, Abrud, Sibiu, Agnita etc. nu ar fi mers pe gratis la București. Paza Arcului nu e una și aceeași cu cea din Ghencea, arenă mai mare, unde ai nevoie de mai mulți agenți. Prin urmare, contracte mai bănoase și venituri suplimentare pentru firma de securitate. La fel, TVA în plus, impozit pe profit, bani de care s-ar fi bucurat statul…
Doar că domnul Talpan gândește micro, nicidecum macro. Astfel, mâine seară, arena de aproape 100.000.000 de euro va sta în întuneric în loc să fie gazda unui eveniment sportiv așteptat de atâția suporteri. Am zis întuneric? Da. În caz contrar ar fi fost necesară o cantitate de energie mai mare, factură mai cuprinzătoare, și iar am fi vorbit de TVA, profit etc.
100 milioane de euro aruncați pe apa sâmbetei…