Poliţia Capitalei a precizat aseară că face verificări, notează și hotnews.ro.
„În cauză, poliţiştii din cadrul Brigăzii de Poliţie pentru Transportul Public au demarat verificări în vederea identificării şi depistării persoanei în cauză, dar şi pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun”, a transmis Poliţia Capitalei.
Polițiștii arată că metroul se deplasează cu viteză, iar urcarea pe tren în mişcare poate duce la pierderea echilibrului şi la căderi.
Acest tânăr putea ajunge sub roțile trenului
„În astfel de situaţii, pasagerul poate fi surprins între uşi sau poate ajunge sub roţile trenului. Urcarea pe metrou în timpul mersului poate distrage atenţia conductorului sau poate perturba fluxul normal al trenului, punând în pericol siguranţa călătorilor şi a personalului de serviciu. Călătoria în acest mod poate duce la răniri grave sau chiar fatale”, a avertizat Poliţia Capitalei.