Tánczos Barna, despre cazul activistului de mediu și al jurnaliștilor bătuți în pădure: Agresorii să suporte consecințele legale maxime
Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a precizat în urma atacului petrecut joi seară într-o pădure din comuna Coșna, județul Suceava, împotriva activistului Tiberiu Boșutar, că asemenea fapte nu pot fi acceptate.
„Condamn orice agresiune de acest fel și îmi doresc ca toți autorii să suporte consecințele legale maxime”, a spus Tánczos Barna, într-o postare pe Facebook. Acesta cere tuturor structurilor din sistemul silvic și de mediu să ofere cooperare totală organelor de anchetă penal pentru identificarea și sancționarea vinovaților.
„M-am întâlnit cu Tiberiu Boșutar acum câteva săptămâni, la minister, am discutat despre importanța muncii pe care o depune alături de toți ceilalți activiști de mediu și avertizori de integritate. Avem aproape 1 milion de interogări în aplicația Inspectorul Pădurii, iar cetățenii, atunci când verifică transporturi și reclamă nereguli, ne sprijină direct în lupta cu hoții de lemne.
Lucrurile au ajuns însă mult prea departe! Nu putem accepta asemenea fapte reprobabile, care pun în pericol integritatea și chiar viața celor care apără pădurea. Condamn orice agresiune de acest fel și îmi doresc ca toți autorii acestor fapte împotriva activistului Tiberiu Boșutar și a jurnaliștilor care îl însoțeau să fie identificați și să suporte consecințele legale maxime. Iar dacă se va confirma că o parte dintre agresori sunt personal silvic, ei trebuie să fie excluși imediat din această breaslă”, a transmis Ministrul Mediului, într-o postare pe Facebook.
Tánczos Barna cere structurilor din sistemul silvic și de mediu să ofere sprijin total astfel încât anchetatorii să îi sancționeze pe agresori.
„Le cer tuturor structurilor din sistemul silvic și de mediu să ofere cooperare totală organelor de anchetă penală și să ofere întreg sprijinul pentru identificarea și sancționarea vinovaților. Garda Forestieră Suceava a pornit deja un control în acea zonă, iar orice abatere de la legislația silvică identificată va fi drastic sancționată”, a conchis ministrul.