Tanczos Barna, la Cluj: Invit primarii din oraşele ţării să vadă sistemele inteligente de gestionare a deşeurilor
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a declarat, vineri, la Cluj, că invită primarii din toate oraşele ţării să vadă cum funcţionează o serie de sisteme inteligente de gestionare a deşeurilor, care sunt prezentate într-o expoziţie organizată la Cluj-Napoca.
„Invit toate primăriile din toate oraşele din ţară să vizioneze, să viziteze aceste sisteme inteligente, pentru că sunt pentru oraşele care vor să facă un pas înainte, care vor să administreze mult mai responsabil domeniul gestionării deşeurilor. Este primul pas, cel al construirii infrastructurii. Urmează partea şi mai grea, probabil, de comunicare, de conştientizare la nivelul cetăţenilor, de dialog permanent, constant, cu fiecare familie, cu fiecare cetăţean din fiecare oraş, în încercarea de a-i convinge să folosească sistemele acestea, să colecteze selectiv”, a spus ministrul Tanczos Barna, într-o declaraţie de presă susţinută alături de primarul Emil Boc.
Tanczos Barna a participat, vineri, la deschiderea expoziţiei de prezentare a ecoinsulelor digitalizate care fac obiectul subinvestiţiei I.1.b din Componenta C3 – Managementul deşeurilor (PNRR). În cadrul expoziţiei participă companii de profil care comercializează echipamente şi tehnologii inteligente în domeniul gestiunii deşeurilor. Prin PNRR, municipalităţile sau asociaţiile de dezvoltare comunitară înfiinţate de acestea pot solicita sprijin nerambursabil pentru dezvoltarea sistemelor inteligente de colectare a deşeurilor.
De asemenea, Ministrul Mediului a participat la şedinţa Comitetului Director al Asociaţiei Municipiilor din România, organizată la Cluj.