Tanczos Barna: Modul în care AFM a gestionat lansarea programului Casa Verde Fotovoltaice este inacceptabil
Modul în care Administraţia Fondului pentru Mediu a gestionat lansarea programului Casa Verde Fotovoltaice este inacceptabil şi am solicitat conducerii instiuţiei ca până mâine dimineaţă să prezinte o soluţie în vederea modului în care vor fi depuse şi evaluate dosarele pregătite, a declarat ministrul Mediului, Tanczos Barna.
„Modul în care Administraţia Fondului pentru Mediu a gestionat lansarea de astăzi a programului Casa Verde Fotovoltaice este inacceptabil! Nu există nicio scuză pentru felul impardonabil în care au s-au derulat lucrurile şi nici pentru tratamentul la care au fost supuşi astăzi sute de agenţi economici şi mii de cetăţeni. AFM este o instituţie aflată în coordonarea MMAP şi, în calitate de ministru, am dispus un control asupra derulării acestui program. Scuzele nu sunt suficiente!”, a scris pe Facebook ministrul.
Acesta arată, în context, că a solicitat conducerii AFM ca până joi dimineaţa să prezinte o soluţie în vederea modului în care vor fi depuse şi evaluate dosarele pregătite, astfel munca depusă să nu fie irosită. Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a anunţat, miercuri seara, că a decis suspendarea, pentru a doua oară în aceeaşi zi, a înscrierilor în aplicaţia informatică a Programului Casa Verde Fotovoltaice, având în vedere că aceasta nu a funcţionat corespunzător nici după reluarea înscrierii de la ora 16:00.
Bugetul alocat pentru acest program de ridică la valoarea de 263,7 milioane de lei
Instituţia a precizat că înscrierile nu vor fi reluate în cursul zilei de miercuri. „Având în vedere că aplicaţia informatică nu a funcţionat corespunzător nici la reluarea înscrierilor de astăzi, 22 decembrie 2021, ora 16:00, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Lorand-Arpad Fulop, a luat decizia de a suspenda din nou înscrierile persoanelor fizice de către instalatori. Reluarea înscrierilor va fi stabilită şi comunicată ulterior pe site-ul instituţiei”, se menţionează în comunicatul AFM. Miercuri dimineaţa, AFM a anunţat că înscrierile persoanelor fizice de către instalatori în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice au fost suspendate din cauza unor probleme de natură tehnică ale aplicaţiei informatice.
„Menţionăm faptul că dosarele depuse în aplicaţie vor fi anulate. Înscrierile vor fi reluate după rezolvarea deficienţelor aplicaţiei informatice, la o dată care va fi stabilită şi comunicată ulterior”, informa AFM. Ulterior, instituţia a decis reluarea înscrierilor în aplicație, începând de la orele 16:00. „Având în vedere că aplicaţia informatică a întâmpinat probleme de natură tehnică şi nu a permis înscrierea persoanelor fizice de către instalatori, începând cu ora 10:00, după efectuarea testelor suplimentare cu privire la funcţionarea aplicaţiei, Administraţia Fondului pentru Mediu a decis reluarea înscrierilor în aplicaţia informatică, astăzi, 22 decembrie 2021, începând cu ora 16:00”, potrivit sursei citate.
Preşedintele AFM, Lorand-Arpad Fulop, recomanda utilizarea motorului de căutare Google Chrome pentru accesarea aplicaţiei informatice. Bugetul alocat pentru acest program de ridică la valoarea de 263,7 milioane de lei, iar în plus, pentru a creşte şansele utilizării integrale a bugetului alocat, în aplicaţia informatică, se va permite înscrierea în limita a 150% din valoarea alocată fiecărei regiuni.
Implementarea proiectului se va realiza în cel mult 12 luni de la semnarea contractului de finanţare nerambursabilă
Scopul programului îl reprezintă creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în sistemul energetic naţional. Finanţarea se acordă în pondere de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 de lei. Suma finanţată de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa se suportă de beneficiarul final, din surse financiare proprii.
Cheltuielile eligibile în cadrul programului sunt cele cu achiziţia sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3kWp (având ca principale părţi componente: panouri fotovoltaice; invertor/invertoare; structura de susţinere a sistemului; tablou electric curent continuu/curent alternativ), cu montajul şi punerea în funcţiune a sistemului de panouri fotovoltaice, respectiv TVA aferentă cheltuielilor eligibile.
Implementarea proiectului se va realiza în cel mult 12 luni de la semnarea contractului de finanţare nerambursabilă, termen în care trebuie realizată instalaţia şi încheiate formalităţile privind recepţia sistemului de panouri fotovoltaice şi obţinerea certificatului de racordare.