Țara arde și politicienii dau legi ”trăznite”: Antiromânismul, pedepsit cu închisoarea
Pe ordinea de zi la Senat se află înscris proiectul de lege inițiat de senatoarea Diana Șoșoacă prin care doreşte să combată “antiromânismul” prin închisoare. Mai exact, aceasta consideră că persoanele care distribuie sau pun la dispoziţia publicului, prin orice mijloace, ştiri, informaţii şi materiale considerate antiromâneşti ar trebui să fie trimise în spatele gratiilor pentru o perioadă de până la 5 ani. Totodată, legea vizează şi cenzura presei.
Legea are luni termen de adoptare tacit, astfel încât dacă aceasta nu va fi supusă votului senatorilor ar urma să ajungă la Camera Deputaților pentru a fi votat, aceasta din urmă fiind camera decizională. De asemenea, proiectul mai prevede ca vânzarea, confecţionarea, răspândirea, precum şi deţinerea în vederea răspândirii de simboluri antiromâneşti constituie infracţiune şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi. Şoşoacă a afirmat că, din punctul ei de vedere, antiromânismul este considerat ca fiind percepţia referitoare la români exprimată ca ură împotriva acestora, precum şi manifestările verbale sau fizice motivate de ură împotriva românilor, îndreptate împotriva românilor sau a ne-românilor, a proprietăţilor românilor, a instituţiilor comunităţilor româneşti sau a lăcaşurilor de cult ale românilor. Potrivit sursei citate, în motivarea pentru proiectul ei de lege, senatoarea a făcut referire la scriitorul şi filozoful Emil Cioran, susţinând că acesta „a încercat să nu mai fie român, a devenit chiar cel mai mare stilist al limbii franceze, a refuzat să mai vorbească limba română sau să mai revină vreodată în ţara natală, dar în ultimul an de viaţă, bolnav fiind de Alzheimer, a uitat… limba franceză”. Totodată, senatoarea ex-AUR i-a amintit şi pe Nicolae Iorga, Mircea Eliade, Grigore Vieru sau Mihai Eminescu în motivarea sa de 22 de pagini. „În contextul adoptării legii antisemitismului nr. 157/2018 şi a legii antiţigănismului nr. 2/2021, este inacceptabil să nu adoptăm o lege a antiromânismului, când din ce în ce mai multe acţiuni sunt îndreptate împotriva poporului român, a limbii române, a României, ajungând să avem păreri depreciative la adresa noastră ca popor, deşi istoria ne arată că ar trebui să fim unii dintre cei mai mândri din lume”, a mai transmis Şoşoacă.