Țara care ia în calcul vaccinarea obligatorie a întregii populații
Premierul italian Mario Draghi a declarat, într-o conferință de presă, că este de acord cu introducerea vaccinării obligatorii a întregii populații împotriva COVID-19.
Vaccinarea este deja obligatoriei pentru angajații din sănătate și educație, dar mai mulți membri ai guvernului au propus în ultimele zile pentru extinderea acestei măsuri la nivelul întregii populații, dacă obiectivul de 80% nu este atins. În jur de 70% dintre italieni cu vârsta de peste 12 ani au primit cel puțin o doză de vaccin, în timp ce 63% au făcut schema completă.
Măsură este susținută și de ministrul sănătății, Roberto Speranza, care a oferit drept exemplu măsurile deja introduse.
„Obligativitatea există deja în țara noastră pentru o personalul medical, astfel că există deja în realitate pentru o parte din societate”, a declarat oficialul.
Premierul Mario Draghi a afirmat că este „încrezător” că va reuși să atingă obiectivul de 80% până la finalul lui septembrie și a încurajat populația să se vaccineze.
„Este un act de grijă față de propria persoană, de solidaritate cu alții și de protecție pentru familie.”
Tot joi, Italia a anunțat că va începe din această lună să administreze cea de-a treia doză de vaccin pentru persoanele vulnerabile, cu un sistem imunitar fragil și va folosi aşa-numitului paşaport sanitar.