Țara care raportează cel mai mare număr de cazuri zilnice de Covid-19 de la izbucnirea pandemiei
Filipine a raportat sâmbătă peste 26.000 de cazuri noi zilnice de COVID-19, cel mai mare bilanţ zilnic înregistrat de la izbucnirea pandemiei de coronavirus, relatează dpa.
Cele 26.303 de cazuri zilnice au ridicat la peste 2,2 milioane numărul total de infectări raportate la nivelul întregii ţări, a anunţat Ministerul filipinez al Sănătăţii.
Au fost înregistrate totodată 79 de noi decese, numărul total ajungând la 34.978 la nivel naţional, a precizat ministerul.
Ministerul a avertizat că infectările vor continua să crească din cauza variantei Delta de coronavirus, extrem de contagioasă.
În pofida creşterii numărului de cazuri, guvernul se pregăteşte să ridice restricţiile în regiunea capitalei Manila pentru a stimula activitatea economică în metropola cu peste 13 milioane de locuitori, potrivit Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, Harry Roque, a declarat că un nou sistem va fi implementat mai târziu luna aceasta, în cadrul căruia numai zonele cu risc ridicat, precum anumite străzi sau clădiri, vor fi plasate sub carantină strictă.
Oficiali locali şi companii au îndemnat, de asemenea, guvernul central să relaxeze restricţiile pentru persoanele complet vaccinate pentru a încuraja cât mai mulţi oameni să se vaccineze împotriva COVID-19.