Țara care scoate în afara legii toate ONG-urile opoziției
Preşedintele Belarus, Aleksandr Lukaşenko, a anunţat joi scoaterea în afara legii a tuturor organizaţiilor neguvernamentale de opoziţie, pe care le-a acuzat că primesc finanţare străină şi pregătesc o lovitură de stat, potrivit EFE.
„Nu există iertare pentru trădători. Cei care încearcă să dea peste cap ţara (…) nu vor fi iertaţi. Îi vom urmări cu zecile şi cu sutele. Vom scoate în afara legii toate organizaţiile finanţate din exterior şi care pregăteau o revoltă şi o lovitură de stat„, a declarat liderul de la Minsk. Potrivit avertismentelor lui Lukaşenko, aceste organizaţii „nu vor mai fi niciodată reînfiinţate”, chiar dacă vor cere recuperarea statutului legal.
Cu această decizie, preşedintele belarus, considerat ultimul dictator al Europei, trage linie în ceea ce priveşte hărţuirea tuturor ONG-urilor de opoziţie care l-au înfruntat după alegerile prezidenţiale din 9 august 2020, la care a fost declarat câştigător, rezultat calificat drept fraudulos de către opoziţie şi Occident.
Avertisment pentru funcționari
Nelimitându-se doar la ONG-uri, Lukaşenko şi-a îndreptat atenţia şi către funcţionarii belaruşi şi a afirmat că Belarus are nevoie „mai mult ca oricând” să fie o ţară-monolit cu lideri care îşi fac bine treaba. „Avem mulţi conducători care îşi asumă poziţii antiguvernamentale„, a avertizat el. Lukaşenko a apreciat că „toţi trebuie să aibă propriul lor punct de vedere şi dumneavoastră îl aveţi’‘. ‘‘Nu discut acest lucru. Însă, dragii mei, noi toţi, cei aflaţi la această masă, şi liderii la care m-am referit suntem limitaţi de anumite constrângeri, constrângerile funcţiei”, a spus el.
Preşedintele belarus le-a cerut funcţionarilor care vor ”să fie absolut independenţi, să ceară sancţiuni, să lupte împotriva autorităţilor şi alte lucruri de genul ăsta” să plece în Lituania şi în Polonia, unde „mai există încă locuri de muncă” pentru ei. „Vă rog, ocupaţi acele posturi şi de acolo să cereţi sancţiuni. Ştiţi că nu vom ajunge la voi până acolo”, a declarat el ironic. În acest sens, Lukaşenko le-a cerut funcţionarilor „să înţeleagă unde se află”, mai ales dacă sunt şefi, au grade militare sau lucrează în instituţiile de stat.
„În caz contrar, am spus-o de nenumărate ori, vom considera acest lucru o trădare”, a avertizat liderul de la Minsk.