Țara din UE care introduce săptămâna de lucru cu șase zile. Câte ore vor munci angajații
Din lipsă de muncitori calificați, o țară din Uniunea Europeană a luat decizia de a implementa săptămâna de lucru de șase zile. Este vorba, mai exact, de Grecia care va implementa această măsură începănd cu data de 1 iulie.
Grecia adoptă săptămâna de lucru de șase zile
Modificarea Codului Muncii a fost aprobată încă de anul trecut, iar de la data de 1 iulie, țara va introduce săptămâna de lucru de șase zile. La acel moment, propunerea a fost întâmpinată de un val de proteste organizate de partidele de opoziție și de sindicate.
13 de ore de muncă pentru anumiți angajați
Potrivit informațiilor de până acum, a șasea zi de muncă se va aplica, în mare parte, companiilor din sectorul industrial, care se cofruntă cu producție continuă.Aceasta nu este singura modificare. Se pare că grecii vor putea fi nevoiți să muncească chiar și 13 ore pe zi.
Țări care au introdus săptămâna de lucru de patru zile
În timp ce alte țări introduc mai multe zile de muncă, altele iau decizia de a le scurta. De exemplu, în Marea Britanie, 89% dintre companiile care au încercat săptămâna de lucru de patru zile, au decis să o păstreze pentru cel puțin un an. Potrivit studiilor, companiile care au lucrat mai puține zile pe săptămână au observat o creștere a eficienței în rândul angajaților, un nivel mai cresscut de satisfacție și o reducere a demisiilor.
În rândul țărilor care au intridu săptămâna de lucru de patru zile se numără Portugalia și Belgia. Încă din februarie 2022, angajații din Belgia au primit dreptul de a munci patru zile pe săptămână cu același volum de lucru, fără reducerea salariului.