Țara în care este obligatoriu să iei autostopiști

În Cuba, cea mai mare insulă din Caraibe, situată la sud de Bahamas și la nord de Jamaica, autostopul a devenit o parte esențială a sistemului național de transport al țării.

De fapt, normele rutiere din Cuba impun ca vehiculele guvernamentale să oprească pentru a lua autostopiști, iar mulți șoferi privați sunt, de asemenea, dispuși să dea o mână de ajutor, cu condiția să fie recompensați financiar.

Turiștii și-au împărtășit pe Reddit experiențele cu această regulă rutieră unică – care a fost introdusă oficial între anii 1990 și începutul anilor 2000 ca o modalitate de a face față colapsului sistemului de transport al țării.

„Am fost recent în Cuba, pot confirma că oamenii stau pe marginea drumului, studenți la medicină, lucrători obișnuiți etc., iar apoi mașinile se opresc și oamenii urcă”, și-a amintit un utilizator Reddit.

„Am plătit pentru un șofer privat să ne ducă din Trinidad la Havana. Am sfârșit prin a împărți cea mai mare parte a drumului cu un ofițer de poliție care făcea autostopul și care nu era de serviciu, pe care l-am luat pe drum. A fost o experiență ciudată, dar tipic cubaneză”, a explicat un alt comentator.

În Cuba, autostopul este o formă legitimă de transport public și a fost adoptat la nivel național ca regulă rutieră între anii 1990 și începutul anilor 2000, când autoritățile au impus șoferilor obligația de a prelua călătorii care se îndreaptă spre o locație aflată în aceeași direcție cu cea în care se îndreaptă șoferul.

Cum funcționează sistemul de autostop din Cuba?

Călătorii așteaptă lângă un punct de colectare – denumit „punto amarillo” (puncte galbene) – și plătesc o taxă unui funcționar guvernamental îmbrăcat într-o uniformă galbenă.

După ce localnicii au plătit, agentul de transport, îmbrăcat de obicei într-o uniformă galbenă, facilitează schimbul întrebând autostopiștii unde merg și transmite mesajul unui șofer căruia aceştia i-au făcut semn.

În ciuda zonelor dedicate autostopiștilor, aproape orice persoană din Cuba poate face semn unui șofer pe străzile și autostrăzile locale.

Autostopul în Cuba s-a născut din necesitate, după ieșirea Uniunii Sovietice din țară în 1991, care a dus la un colaps economic sever.

Fostul președinte Fidel Castro a declarat o „Perioadă specială pe timp de pace”, când guvernul cubanez a început să raționalizeze alimentele și energia, ceea ce a dus la foamete și la dificultăți grave pentru marea majoritate a populației.

La începutul anilor 1990, când „perioada specială” a fost cea mai severă, serviciile publice, cum ar fi autobuzele, au fost reduse, iar aprovizionarea cu combustibil a fost deficitară din cauza embargourilor comerciale ale SUA, agravate și de retragerea Uniunii Sovietice din țară.

Petrolul sovietic era esențial pentru sistemul de transport public al Cubei, iar eliminarea prezenței țării în economia națională a însemnat că vehiculele de transport public, cum ar fi autobuzele, erau limitate într-o perioadă în care majoritatea populației nu avea acces la mașini personale.

De ce este autostopul atât de popular în Cuba?

Un localnic cubanez a explicat pentru BBC că „foarte puțini oameni” au primit permisiunea de a cumpăra și de a deține în mod privat un vehicul, iar cei care aveau acces la mașini, camioane, taxiuri și șoferi de autobuz „erau obligați să ia autostopiști pentru că erau mult mai mulți oameni decât mașini”.

Înainte de reformele politice din 2013, mașinile care erau prezente înainte de Revoluția cubaneză din 1959 erau singurele vehicule care puteau fi cumpărate și vândute pe piața internă, ceea ce explică de ce mașinile americane și sovietice construite în anii 1950 sunt abundente în țară.

Schimbarea legislației de acum mai bine de un deceniu a permis localnicilor să cumpere mașini noi și second-hand fără a avea nevoie de permisiunea guvernului statului.

În timp ce guvernul permite acum vânzarea liberă de vehicule în Cuba, deprecierea valorii peso-ului cubanez şi rata ridicată a șomajului au dus la sărăcia majorității populației, ceea ce înseamnă că deținerea unei mașini nu este o prioritate în comparație cu aprovizionarea cu alimente și asistența medicală.