Țara în care persoanele care infectează pe cineva cu Covid-19 ar putea fi acuzate de omucidere

Publicat: 09 iun. 2021, 08:31, de Mădălina Bălăceanu, în Internațional , ? cititori
Țara în care persoanele care infectează pe cineva cu Covid-19 ar putea fi acuzate de omucidere
coronavirus

Preşedintele Filipinelor, Rodrigo Duterte, nu exclude posibilitatea ca persoanele care ştiu că sunt infectate cu Covid-19, dar care nu respectă regulile şi îi contaminează pe alţii, provocând decese, să fie acuzate de omucidere, conform TASS.

Principalul consilier pe probleme juridice al preşedintelui, Salvador Panelo, care a fost prezent la întâlnirea cu Duterte, a propus ca aceste persoane să fie acuzate de omucidere. “Dacă omul ştie că are coronavirus, însă el a ieşit totuşi (din casă) şi a infectat un alt om, ceea ce a dus la decesul acestuia din urmă, atunci este vorba de omor calificat”, citează marţi publicaţia Inquirer afirmaţiile lui Panelo.

Drept răspuns, Duterte a declarat: “Dacă el ştie că este infectat cu noul tip de coronavirus şi se comportă cu nepăsare, după cum a spus Panelo, acest lucru ar putea deveni omucidere”, a adăugat liderul filipinez.

Duterte a declarat înainte de aceasta că vrea să găsească o lege potrivită pentru a-i trimite la închisoare pe cei care nu respectă carantina. El i-a ameninţat de asemenea cu pedepse cu închisoarea pe cei care participă la acţiuni în masă.

Pe 30 ianuarie 2020 în Filipine a fost înregistrat primul caz de contaminare cu noul tip de coronavirus. Până la ora actuală, numărul total de persoane contaminate a depăşit în Filipine 1,27 milioane, din care s-au vindecat 1,19 milioane şi au murit 21.900.

Autorităţile filipineze au aprobat până acum în regim de urgenţă utilizarea vaccinurilor de la Pfizer-BioNTech, Moderna, AstraZeneca, Janssen (Johnson&Johnson), dar şi a celui rusesc Sputnik V, chinezesc produs de Sinovac şi cel al companiei indiene Bharat Biotech.