Țărănetele românesc: nesimțirea ca stil de viață

Există o specie aparte de indivizi care trăiesc printre noi și care, prin comportamentul lor, reușesc să transforme orice interacțiune socială într-un test de răbdare. Ei sunt țărăneții, meltenii, acele personaje care par să nu fi aflat că lumea nu gravitează în jurul lor. Deși termenul poate părea peiorativ, el nu se referă la originea rurală, ci la o atitudine, un set de valori – dacă le putem numi așa – care fac din bunul-simț un concept extraterestru.

Invazia barbarilor cu BMW second-hand: cum a ajuns „țărănetele” să ia marile orașe cu asalt

De ceva vreme, orașele noastre nu mai sunt ale noastre. Străzile zumzăie de manele urlate din boxe aftermarket, trotuarele sunt sufocate de mașini parcate de-a latul, iar orice colț civilizat al comunității este cucerit și batjocorit de țărănetele modern. Acest mutant social, hibrid între lipsa de educație, agresivitate ostentativă și prost gust ridicat la rang de artă, se plimbă nestingherit prin metropolele țării, infectând fiecare interacțiune cu egoismul său fără limite.

De la claxoane nejustificate în trafic până la cozi sparte cu tupeu la supermarket, acest personaj toxic a devenit simbolul decadenței urbane. Nu respectă regulile, pentru că le consideră „pentru fraieri”. Nu respectă oamenii din jur, pentru că în lumea lui nu există „ceilalți”. Țărănetele este mai mult decât un individ necioplit – este un virus care răspândește incivismul cu o rapiditate ce face orice pandemie să pară o glumă bună.

De unde vine această specie mutantă?

Fenomenul nu este nou, dar rădăcinile sale s-au ramificat agresiv în ultimele decenii. Lipsa educației, urbanizarea haotică, accesul la tehnologii pe care nu le înțeleg și cultura televizorului de mahala sunt doar câțiva factori care au contribuit la „evoluția” țărănetelui.

Pe măsură ce comunitățile au devenit mai mari și mai impersonale, instinctul de a respecta regulile de conviețuire s-a atrofiat. În locul respectului pentru celălalt, a apărut un fel de supraviețuire agresivă: cine țipă mai tare, cine se împinge mai mult, cine ia primul.

Cine este țărănetele?

Țărănetele nu este doar un individ lipsit de maniere. Este mai mult de atât: un exponent al ignoranței ostentative, al egoismului afișat cu mândrie, un om care vede în regulile nescrise ale societății un obstacol în calea propriului bine. Îl recunoști ușor, căci prezența lui este inconfundabilă:

la volan: ți-a tăiat calea fără semnalizare, ți-a lipit bara de spate sau a parcat pe două locuri ca și cum lumea ar fi o extensie a garajului său imaginar.

în supermarket: împinge căruciorul fără să-și ceară scuze, parchează în fața raftului ca să dezbată cu cineva la telefon o rețetă de sarmale, iar la casă își aduce aminte că „mai are ceva de luat” după ce ți-a furat rândul.

în bloc: trântește ușa liftului, ascultă muzică la maximum noaptea, fumează pe casa scării și lasă mizeria ca semn al trecerii sale.

Filozofia de viață a melteanului: cum arată lumea prin ochii lui

Melteanul – această creație bizară a tranziției sociale și a lipsei de educație – nu este doar o prezență fizică iritantă, ci și un exponent al unei mentalități care infectează profund comunitatea. Weltanschauung-ul lui, „înțelepciunea” sa populară, este construit pe câteva axiome simple, dar profund dăunătoare. Este un set de principii care funcționează ca un ghid pervers pentru navigarea vieții în România urbană și nu numai.

1. „Școala e pentru fraieri”

Pentru meltean, educația nu valorează mai mult decât o diplomă luată pe scurtătură. De ce să înveți, să muncești, să te perfecționezi, când șpaga rezolvă orice? Fie că vorbim de un carnet de șofer, un post călduț la stat sau o adeverință medicală, melteanul știe că totul poate fi cumpărat. Școala e „o pierdere de vreme”, iar profesorii care îndrăznesc să ceară efort real sunt priviți cu dispreț: „Oricum ajung să lucrez la primărie, ce-mi trebuie carte?”

2. „Așa merge lumea”

Melteanul vede corupția ca pe o parte firească a vieții, aproape un ritual de inițiere. Nu doar că nu o condamnă, dar o practică cu mândrie, ca pe o formă de adaptare. Dacă îi sugerezi să urmeze calea legală, îți va râde în față: „Ce, eu sunt mai prost? Fac și eu cum fac toți!”. În universul lui, onestitatea este o povară inutilă, un handicap social.

3. „Dacă nu mă vede nimeni, e ca și cum n-am furat”

Morala melteanului este flexibilă – se mulează perfect pe nevoile și oportunitățile momentului. Furtul, mic sau mare, nu este o problemă dacă nu există consecințe imediate. Fie că sustrage un cablu de pe șantier, un pix din birou sau face evaziune fiscală cu nonșalanță, justificarea e mereu aceeași: „Dacă erai în locul meu, făceai la fel!”.

4. „Dacă nu iei tu, ia altul”

Melteanul operează după principiul „prinde ce poți, cât poți și cât mai repede”. În viziunea lui, lumea este un loc unde resursele sunt limitate, iar cine ezită pierde. Competiția cu ceilalți nu e pentru excelență, ci pentru acumulare rapidă și fără scrupule. Dacă are ocazia să „ciupească” un avantaj, o va face fără să clipească, pentru că „dacă nu te bagi, nu ți se bagă”.

5. „Respectul e pentru ciumpalaci, tupeul câștigă”

Pentru meltean, relațiile interumane sunt un joc de putere. Tupeul e monedă de schimb, iar respectul față de ceilalți este un semn de slăbiciune. De aici derivă comportamentul său arogant, sfidător, fie că e vorba de un șofer care claxonează obsesiv, fie de cineva care sparge coada la supermarket. În mintea lui, cine ridică glasul cel mai tare are dreptate.

6. „Toți sunt hoți, deci am și eu voie”

În filosofia melteanului, nimeni nu e cinstit – nici politicienii, nici vecinii, nici colegii. ”Legile sunt pentru fraieri” (ca și educația). Această generalizare cinică îi oferă o scuză morală pentru orice abatere: „Toți fură, de ce să fiu eu fraier?”. De fapt, se consideră un mic Robin Hood, dar fără partea cu ”iau de la bogați ca să dau la săraci”.

7. „Lumea e o junglă, iar eu sunt regele ei”

Melteanul privește societatea ca pe un teren de vânătoare, unde supraviețuiește doar cel mai abil (sau cel mai lipsit de scrupule). Fiecare scurtătură pe care o găsește îl face să se simtă superior celor care joacă „după reguli”. În mintea lui, regulile sunt doar pentru cei care nu au suficientă descurcăreală în portbagaj.

8. „Dacă n-am eu, să nu aibă nici alții”

Invidios din fire, melteanul este incapabil să se bucure de succesul sau bunăstarea altora. Dacă nu poate avea ceva, preferă să distrugă sau să disprețuiască. Aceasta este filosofia toxică a sabotajului. Capra vecinului trebuie să moară!

O ”înțelepciune” toxică, o filozofie de junglă

Concepția despre lume și viață a melteanului este un amestec de cinism, egoism și dispreț față de orice norme de conviețuire. Este un ethos care prioritizează câștigul personal cu orice preț, ignorând consecințele asupra celor din jur. De aceea, melteanul nu este doar o problemă individuală, ci o amenințare colectivă, o anomalie care trebuie confruntată dacă vrem să construim o societate bazată pe respect și civilizație.

Dar, până atunci, el va rămâne în mijlocul orașelor noastre, triumfător, convins că are mereu dreptate. Pentru că, în universul lui, regula de aur rămâne: „Nu contează cum ajungi acolo, contează să fii tu primul.”

Definiții – de-a lungul și de-a latul

Termeni contemporani bine asumați

1. Meltean – Descriptiv, colocvial, cu largă răspândire pentru a denumi comportamentul suburban sau lipsit de maniere.
2. Cocalar – Arhicunoscut, sinonim cu prost-gust și atitudini sfidătoare.
3. Bombardier – Popular, descrie individul zgomotos, lipsit de subtilitate, deseori afișând mașini tunate și atitudini sfidătoare.
4. Jmecher – Folosit peiorativ pentru cineva care încalcă regulile sub pretextul „descurcărelii”.
5. Pițiponc – O expresie mai puțin frecventă, dar ironică, folosită pentru a desemna băiatul de cartier arogant.

Termeni clasici sau arhaici

1. Mitocan – Un clasic al limbii române, sinonim cu lipsa de bun-simț.
2. Gojdu* (în sens negativ) – Regional, folosit mai ales în zona Banatului interbelic, desemnând un om grosolan, fără rafinament.
3. Bădăran – Echivalent mai arhaic pentru meltean, cu o notă de superioritate ironică.
4. Mahalagiu – Indivizi gălăgioși, scandalagii, lipsiți de subtilitate sau rafinament.
5. Pitic de grădină – Expresie ironică din perioada comunistă, folosită pentru indivizi cu pretenții exagerate de superioritate.

Expresii autentice din diverse epoci

1. „Om cu coatele ascuțite” – Pentru cei care se înghesuie și calcă peste toți, doar pentru a obține un avantaj personal.
2. „A terminat clasa a doua la fără frecvență” – O ironie la adresa nivelului de educație.
3. „Fără sclipire în bec” – Folosit pentru a sublinia prostia sau obtuzitatea.
4. „Cu suflet de târnăcop” – Pentru indivizi insensibili, brutali în gândire și comportament.
5. „Fără dumnezei la mansardă” – O expresie colorată pentru a denumi pe cineva lipsit de orice moralitate sau rafinament.

Regionalisme autentice

1. Cioflingar – Termen folosit în sudul țării, desemnând pe cineva necioplit.
2. Belit la suflet – Regionalism din Moldova, pentru cineva lipsit de sensibilitate și decență.
3. Bălan (peiorativ) – Folosit în Ardeal, desemnând uneori un individ prost îmbrăcat sau necivilizat.
4. Țârcovnic – Regiuni rurale; desemnează un individ obtuz, cu o mentalitate învechită și agresivă.
5. Bârlădean (în sens peiorativ) – Unele regiuni foloseau acest termen ca stereotip pentru oameni necivilizați.
6. Pițigoi – Folosit mai ales în sudul României pentru a desemna un individ agitat, superficial și lipsit de maniere.

(*„Gojdu” era un termen folosit în anumite regiuni, în special în Banat și Crișana, unde legătura cu fundația Emanuil Gojdu, cunoscută pentru bursele oferite tinerilor, a influențat percepția populară. Într-un sens peiorativ, „gojdu” era folosit pentru a desemna persoane care, deși beneficiau de oportunități educaționale sau sociale, rămâneau grosolane sau lipsite de maniere.

Contextul scoate în evidență contradicția între idealurile culturale și educaționale ale Fundației Gojdu și comportamentul unor oameni care nu se ridicau la nivelul acelor valori, dar își afișau ostentativ avantajele obținute.

De exemplu:
„E plin de gojdui prin oraș”.)

Cum combatem țărănetele?

Lupta cu țărănetele nu este ușoară, dar este necesară. Întâi de toate, trebuie să stabilim reguli clare, aplicate fără excepție. Fără indulgențe. „Lasă-l… că nu știe” nu funcționează. Iar ignoranța nu este o scuză.

Apoi, educația trebuie să devină o prioritate reală, nu doar o vorbă goală în campaniile electorale. De la grădiniță până la locul de muncă, oamenii trebuie să învețe că respectul reciproc este baza unei societăți funcționale.

În final, noi, ceilalți, cei care ne străduim să trăim civilizat, trebuie să avem curajul să spunem „nu”. Să nu ne lăsăm intimidați de agresivitatea manifestă a melteanului. Mai ales când e politician! Să atragem atenția, să sancționăm comportamentele deranjante, să refuzăm să ne lăsăm călcați în picioare de acest egoism toxic.

E peste tot…

Țărănetele este un simptom al unei societăți care tolerează prea mult și cere prea puțin. Este oglinda unei nepăsări generalizate și a unui individualism primitiv. Dar nu este o condamnare ”pe viață”. Dacă vrem să-l învingem, trebuie să-l privim ca pe un semnal de alarmă: ce fel de comunitate vrem să construim? Una în care fiecare își face de cap sau una în care conviețuim cu respect și responsabilitate? Alegerea este a noastră.