Târg de Mărţişor la Ministerul Agriculturii
Târg de Mărţişor în curtea Ministerului Agriculturii, începând de vineri, 25 februarie și până marţi, 1 martie. Pe lângă produse agroalimentare, vizitatorii pot găsi flori şi mărţişoare artizanale cu motive tradiţionale din satul românesc, informează Ministerul Agriculturii și Dezvolt[rii Rurale (MADR).
În cadrul evenimentului, va avea loc o expoziţie cu vânzare de flori, mărţişoare şi produse agroalimentare româneşti, un bun prilej pentru vizitatori să redescopere gustul şi savoarea preparatelor autohtone.
Printre expozanți se numără reprezentanţii Asociaţiei „Moara de hârtie”, care vor expune mărţişoare literare din hârtie reciclată, denumite „cărţişoare”, precum şi broşe de ceramic, dar și Asociaţia Down Plus, care aduce mărţişoare făcute manual, confecţionate de membrii asociaţiei. .
La eveniment este prezentă și Asociaţia Producatorilor de Flori Muntenia, înfiinţată în 2019, în care se regăsesc peste 500 de producători agricoli de flori care cultivă flori de la stadiul de bulbi, răsad sau seminţe, până la comercializarea directă, se va afla pentru prima dată la un târg organizat de MADR.
Vizitatorii îşi vor putea procura şi legume de sezon, precum şi produse tradiţionale, dar și produse recunoscute pe scheme de calitate europene: Magiun de prune Topoloveni (Indicaţie Geografică Protejată), Telemea de Ibăneşti – singurul produs recunoscut de Comisia Europeană ca Denumire de Origine Protejată sau Plăcintă dobrogeană.
De asemenea, la Târgul de Mărţişor vor fi aduse, din diferite regiuni ale ţării, produse atestate tradiţional precum brânză, smântână, caşcaval, telemea, brânză de burduf, caş, cârnaţi de porc, preparate din carne, prăjituri, siropuri, gemuri, dulceţuri din fructe şi băuturi spirtoase. Din zonele montane din judeţele Suceava, Alba, Cluj, se vor regăsi brânzeturi, dulceţuri, gemuri, sucuri, siropuri, zacuscă, precum şi diverse sortimente de miere şi produse ale stupului. Accesul persoanelor interesate va fi liber.