Târgul de Crăciun din Bucureşti se deschide vineri. Ce evenimente au loc în decembrie în Capitală
Vineri, 26 noiembrie, de la ora 18.00, se deschide târgul de Crăciun din Bucureşti. Pe bulevardele din centrul Capitalei va fi aprins iluminatul festiv.
Târgul de Crăciun din Piaţa Universităţii se deschide oficial astăzi. Conform Primăriei Capitalei, decorațiuni de sărbători sunt montate pe bulevardele Lascăr Catargiu, Magheru, Kiseleff, Unirii, dar și la Piaţa Universităţii, Piaţa Romană, rond Piaţa Presei şi rond Beijing.
„În acest an, în Bucureşti, Primăria Capitalei prin Creart, Arcub şi Proedus, organizează trei evenimente dedicate Crăciunului în Piaţa Universităţii, Centrul Vechi şi bulevardul Decebal. De asemenea, bucureştenii vor avea parte de alte surprize oferite de primărie în perioada sărbătorilor de iarnă”, anunță Primăria Municipiului Bucureşti, joi seară, într-un comunicat.
Evenimente dedicate Crăciunului 2021
Bucharest Christmas Market la Piaţa Universităţii
În perioada 26 noiembrie – 26 decembrie 2021, pe esplanada cu statui din Piaţa Universităţii, Creart deschide târgul simbol al Capitalei – Bucharest Christmas Market, eveniment care îşi propune să readucă spiritul sărbătorilor de iarnă în inima oraşului.
De pe 26 noiembrie, începând cu ora 12.00, la târgul de Crăciun vizitatorii vor găsi zilnic (de luni până vineri de la 12.00 la 22:00 şi sâmbătă şi duminică de la 10.00 la 22.00) inspiraţie pentru cumpărături de sezon şi cadouri: produse artizanale, globuri pictate manual, clopoţei, coroniţe, decoraţiuni şi ornamente. Nu vor lipsi nici aromele specifice sezonului: cozonacii, prăjiturile, plăcintele, acadelele, turta dulce, ciocolata de casă, băuturile sau gustările calde.
La cea de-a XIV-a ediţie a Bucharest Christmas Market, momentele speciale vor fi petrecute alături de cei dragi în aer liber, într-un decor de poveste. Bradul care va fi amplasat în Piaţa Universităţii are o înălţime de 15 metri, este reutilizabil, durabil şi ecologic, creat din lemn şi împodobit cu ornamente sculptate. Programul va fi completat de muzică ambientală şi momente speciale dedicate sărbătorii Crăciunului.
Evenimentul îi va purta pe cei mici printr-un tărâm de poveste, unde vor putea face plimbări în carusel şi se vor întâlni cu Moş Crăciun şi elfii săi, care vor sosi negreşit în târg, pe 17 decembrie, să le asculte dorinţele.
Anul acesta, evenimentul se va desfăşura în condiţii speciale, adaptate contextului epidemiologic actual, iar siguranţa vizitatorilor, a expozanţilor şi a personalului rămâne primordială.
Astfel, pentru o gestionare adecvată a numărului de vizitatori, esenţială din motive de sănătate şi siguranţă, accesul în târg se va face pe bază de bilet, care va acoperi de asemenea o parte din costurile organizării evenimentului.
Preţul biletului care asigură o intrare/zi la târg este de 5 lei la achiziţionarea online, respectiv de 7 lei la casa de bilete din locaţie. Copiii cu vârsta până în 12 ani beneficiază de acces gratuit. Biletele online sunt disponibile începând cu 12 noiembrie, iar casa de bilete funcţionează pe toată durata de desfăşurare a evenimentului Bucharest Christmas Market.
Bilete disponibile pe Entertix.ro. Consultaţi regulamentul complet.
Expoziţie unicat şi Bucureşti Urban Christmas Market la Hanul Gabroveni
Arcub pregăteşte pentru luna decembrie târgul de Crăciun al creativilor din Bucureşti, Urban Christmas Market şi expoziţia-unicat „O lume a jocurilor” care va avea loc la Hanul Gabroveni.
Urban Christmas Market (6-23 decembrie) promovează activitatea sectorului creativ din Bucureşti, în special a creatorilor, producătorilor sau vânzătorilor de obiecte de design, obiecte decorative (obiecte din ceramică/sticlă, ilustraţii, sculpturi, tablouri etc.), bijuterii, viniluri, cărţi, albume, produse alimentare artizanale, cosmetice naturale, articole vestimentare, accesorii etc.
Secţiunea Makers’ Market este dedicată creatorilor de obiecte de design, iar secţiunea Food & Drinks Corner este dedicată vendorilor de băuturi calde (ceai, cafea, ciocolată caldă, vin fiert) şi vânzătorilor de produse alimentare artizanale, iar secţiunea Education Corner include o serie de ateliere şi spectacole pentru copii.
Programul târgului este de la 12.00 la 21.00.
Expoziţia „O lume a jocurilor” (3-15 decembrie)
Programul dedicat sărbătorilor de iarnă de la ARCUB Gabroveni este completat de expoziţia-unicat de jocuri vechi româneşti şi străine intitulată „O lume a jocurilor”, care include peste 500 de jocuri de colecţie de la 1900 până în anii 2000, din diferite perioade istorice şi din zone diferite ale lumii. Expoziţia are la bază o colecţie personală unică, de peste 1500 jocuri, fiind pentru prima dată când o parte din aceste jocuri sunt expuse în public.
Colecţia poat fi vizitată zilnic, de la 12.00 la 20.00. Detalii pe www.arcub.ro.
Se deschid porţile Centrului Educaţional Exploratorium
Proedus deschide, în perioada 27 noiembrie – 26 decembrie 2021, porţile spaţiului multifuncţional de învăţare non-formală şi experienţială – Centrul Educaţional Exploratorium (Bulevardul Decebal nr.11, Sector 3), care va reuni mai multe proiecte:
În perioada 27 noiembrie – 26 decembrie, platoul din faţa Centrului Educaţional Exploratorium se transformă în Târgul „Fabrica de jucării”.
Acesta va fi deschis de luni până duminică, în intervalul orar 10.00 – 21.00, cu excepţia zilelor de 25 şi 26 decembrie, când va fi deschis în intervalul orar 14.00 – 21.00.
La căsuţele special amenajate vizitatorii vor găsi zilnic inspiraţie pentru cumpărături de sezon şi cadouri: produse artizanale, produse alimentare tradiţionale, dulciuri, decoraţiuni de Crăciun, bijuterii handmade şi ornamente. În cadrul evenimentului, vor fi organizate şi o serie de ateliere de creaţie pentru cei mici, unde aceştia vor învăţa cum pot confecţiona ornamente de Crăciun, decoraţiuni, felicitări. Totodată, copiii se vor putea bucura de o serie de activităţi precum plimbarea cu trenuleţul, roller coaster-ul, dar şi de spaţiul dedicat activităţilor de realitate virtuală.
De asemenea, pe patinoarul în aer liber din incinta târgului vor putea patina atât cei mari, cât şi cei mici. Tot în incinta Târgului „Fabrica de Jucării” se va regăsi şi un târg de brazi, de unde vizitatorii îşi vor putea achiziţiona pomul de Crăciun.
Participarea în cadrul atelierelor de creaţie se va face în baza achiziţionării unor tichete valorice. Valoarea unui tichet este de 5 lei şi se va achiziţiona de la caseria din cadrul târgului. Mai multe detalii aici.
Let’s Hub, în cadrul căruia se vor organiza cursuri, workshop-uri şi activităţi educative pentru copii şi adolescenţi. Acestea se vor desfăşura cu participarea organizaţiilor non-guvernamentale din domeniul educaţiei, care au răspuns apelului lansat de Proedus. Mai multe detalii şi regulament.
DăruiEşti în BucurEşti
Continuă campania „DăruiEşti în BucurEşti” lansată în primăvară: în parteneriat cu Biroul de Informare al MAE (Infoeuropa), ambasadele reprezentate la Bucureşti ale Germaniei, Spaniei, Greciei, Italiei, Suediei, Danemarcei, Finlandei, Poloniei, Slovaciei şi Reprezentanţei C.E. şi Ministerul Afacerilor Externe s-au alăturat campaniei şi vor decora brazi cu elemente specifice fiecărei ţări.
Aceştia vor fi expuşi în spaţiul din Centrul Educaţional Exploratorium până în data de 20 decembrie.
Brazii vor putea fi licitaţi de persoane fizice sau juridice prin produse – dulciuri, jucării, îmbrăcăminte, rechizite, care vor ajunge la copiii din centre de plasament şi din case/apartamente în regim rezidenţial, aflate în coordonarea DGASPC din toate sectoarele Capitalei, precum şi a DGASMB, dar şi a ONG-urilor de profil.
Totodată, pentru ajutorarea căţeilor fără stăpân se derulează o campanie de conştientizare în rândul copiilor a importanţei adopţiilor, iar pentru susţinerea animalelor vulnerabile bucureştenii vor putea dona produse dedicate acestora, hrană specială şi accesorii, care vor fi distribuite către ASPA şi către asociaţiile de profil.
Condiţii de acces
Anul acesta, din cauza contextului epidemiologic actual, conform legislaţiei în vigoare, accesul participanţilor este permis doar persoanelor vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în baza prezentării Certificatului Digital European COVID-19.
Sunt exceptaţi de la prezentarea acestor documente copiii cu vârsta mai mică sau egală cu 12 ani, însoţiţi de o persoană majoră care se află în una dintre situaţiile prevăzute mai sus.